Life, Stiri

Ce trebuie să faci la începutul unei noi relaţii!

Învaţă din relaţiile eşuate pentru a nu mai face aceleaşi greşeli pe viitor

cuplu_49_58e5fee821

O căsnicie eşuată sau sfârşitul unei relaţii de lungă durată lasă „amprente” în inima unei femei. Important este să priveşti şi partea plină a paharului.Vei şti mai bine ce îţi doreşti de la o relaţie şi ce greşeli să nu mai repeţi.

Lasă timpul să vindece rănile

În primul rând, acordă-ţi timpul necesar pentru a uita şi a trece peste durerea pricinuită de despărţire. Te va ajuta să-ţi vindeci rănile şi să reflectezi asupra greşelilor pe care le-ai făcut în relaţia ce nu a mers. Iar când te simţi pregătită pentru o nouă relaţie este bine să laşi lucrurile să vină de la sine şi să nu aştepţi imposibilul de la celălalt.

Nu grăbi lucrurile

După o relaţie în care atât tu cât şi partenerul v-aţi pripit, este bine să înveţi să ai răbdare. Înainte de a te implica din nou, acordă-ţi timp pentru a vă cunoaşte mai bine, fără să grăbeşti lucrurile sau să impui condiţii. Discută cu noul partener despre temerile tale, dar şi despre limitele pe care le pui într-o relaţie. Astfel, şansele de a repeta greşelile „din tinereţe” vor fi mult mai mici.

Nu-l compara cu fostul

Dacă vrei să dai încă o şansă dragostei, nu face greşeala de a-i compara pe toţi posibilii parteneri cu fostul. Fie descoperi la noul bărbat din viaţa ta anumite obiceiuri pe care le avea şi fostul tău partener, fie consideri că acesta din urmă era mai priceput decât actualul la anumite treburi gospodăreşti. Oricare ar fi situaţia, ai grijă să nu aduci în discuţie numele fostului  în prezenţa noului tău partener.

Păstrează o oarecare libertate

Pentru a nu te implica iarăşi într-o relaţie în care să te simţi nefericită, este bine să-ţi impui de la început un spaţiu al tău pe care noul partener să îl respecte. Dacă te pasionează lectura sau ieşirile cu prietenele la cumpărături, păstrează-ţi aceste obiceiuri care te relaxează. Dacă ţine la tine, noul bărbat din viaţa ta îţi va accepta aceste mici bucurii.

Fă-i pe copii să-l accepte

Pentru părinţii divorţaţi este mai greu să-şi formeze o nouă familie. Principalul obstacol sunt chiar copiii din prima căsătorie sau relaţie, care îl privesc pe noul partener ca pe un intrus. Înainte de a te implica într-o nouă relaţie discută cu cei mici şi explică-le că noul bărbat din viaţa ta nu-i va îndepărta sau nu va lua locul tatălui lor. În plus, este bine ca tu şi partenerul tău să nu-l vorbiţi de rău pe fostul soţ de faţă cu copiii.

Comunicaţi mai mult

După o dezamăgire în dragoste femeile sunt mai reticente faţă de o nouă relaţie. Dacă ţi-e frică de o nouă decepţie, este bine să devii mai întâi prietenă cu un bărbat şi abia apoi iubită. Lipsa comunicării poate fi cauza unei despărţiri. Învaţă din greşeli şi discută cu partenerul tău despre orice te frământă. Dă-i o şansă dacă sunteţi pe aceeaşi lungime de undă.

 

 

blank