Life, Stiri

Ce trebuie să faci dacă suferi de gripă sau răceală

Cel mai bine este să te odihneşti, să stai la căldură şi în pat, dacă este posibil. Ai răbdare să reflectezi la sfatul medicului: „Dacă iei medicamente, te vindeci răceală în 8 zile, dacă nu le iei, o vindeci într-o săptămână”, scrie csid.ro.

raceala_tratament_naturist_75018300

Medicamentele împotriva febrei sunt de evitat, întrucât stopează procesul febril, indispensabil pentru lupta împotriva infecţiei.

Antibioticele nu au, din păcate, efect asupra virusurilor; în schimb, au un efect negativ asupra organismului tău (exceptând foarte rarele cazuri în care sunt necesare).

Picăturile nazale sunt de asemenea de evitat, fiind de preferat să foloseşti batiste din hârtie, pe care să pui eventual o picătură de ulei de lavandă sau de eucalipt.

Poţi face duşuri nazale în fiecare dimineaţă, dacă suferi de scurgeri nazale. Există mici stropitori care fac să treacă apa printr-o nară şi să iasă prin cealaltă. Umple această stropitoare cu apă călduţă, în care adaugă o linguriţă de sare. Aşează-te deasupra chiuvetei pentru această „operaţiune”. Nu îţi fie frică, apa nu ajunge în gât şi manevra nu doare.
Puncte care pot alina efectele neplăcute ale acestor afecţiuni

Există câteva puncte ale corpului, care masate corespunzător, pot să reducă neplăcerile create de gripe şi răceli.

În special în primele zile (cu cât vei începe mai repede, cu atât va fi mai eficient), efectuează masajele următoare, 5 minute fiecare, de 2 sau 3 ori pe zi.

Da Zhui – Se situează la baza cefei, în scobitura situată dedesubtul apofizei spinoase a celei de-a şaptea vertebre cervicale.

Feng Chi – Se situează pe ceafă, dedesubtul occiputului, la aproximativ 1 cm distanţă sub linia de inserţie a părului, în depresiunea situată între inserţiile superioare ale muşchiului sternocleidomastoidian şi ale muşchiului trapez.

blank