Life, Stiri

Ce-ţi pregătesc astrele pentru miercuri, 25 iunie

Taurii sunt preocupaţi să găsească noi surse de venit, iar Leii au chef să socializeze

 horoscop 25 iunie

Berbec Astăzi eşti mereu o zi cu multe activităţi sociale şi vei fi mereu în mişcare, având tot timpul ceva de făcut. Ai energia necesară să te ocupi de tot ce ai în agendă, important fiind să ai răbdarea să le duci totuşi la bun sfârşit, nu doar să le începi. Având rapid o replică pentru vorbele partenerului, răspunzi oricăror provocări într-o manieră destul de autoritară.

Taur Banii vor fi astăzi un subiect de interes pentru tine, fiind preocupat activ să găseşti surse cât mai variate de venit din preocupări intelectuale şi din colaborarea cu colegii de serviciu. Eşti dispus să aderi mai uşor la idei noi, fără a te mai raporta la trecut. Dar, aceeaşi bani, îţi pot scăpa uşor printre degete din cauza curiozităţii crescute de a cumpăra diverse lucruri interesante.

Gemeni Cu Luna aflată în propriul semn ai multă energie astăzi, iar ziua îţi va părea prea scurtă pentru câte ai în minte de făcut. Prinzi din zbor orice idee inovativă ce ţi-ar putea servi scopurilor tale şi eşti dornic să o pui în practică, doar că nu trebuie să te încăpăţânezi să faci totul în maniera proprie, fiind indicat să reconsideri şi sfaturile prietenilor sau ale persoanei iubite.

Rac Dacă simţi că nu ai tonusul necesar să ţii piept provocărilor atât de acasă cât şi de la serviciu, profită de această zi şi acordă mai mult timp relaxării. Citeşte ceva care ţi-a trezit interesul, scrie despre trăirile tale emoţionale sau plimbă-te într-un loc liniştit din natură. Astfel îţi vei limpezi gândurile şi-ţi vei recăpăta energia pentru a intra în joc cu forţe proaspete.

Leu Dispoziţia de a socializa cât mai mult, de a fi în preajma prietenilor care au ceva interesant de spus te poate scoate astăzi din micul con de umbră în care ai ales să te retragi pentru o perioadă. Ideile avangardiste şi dezbaterile filosofice sunt sursele tale de divertisment, cu condiţia să nu mergi până în pânzele albe polemizând. În trafic, nu-ţi asuma riscuri inutile.

Fecioara Întâlniri de afaceri, şedinţe, renegocieri, toate acestea le faci astăzi cu scopul de a vedea cum poţi să-ţi măreşti sursele de venit. Vrei să te afirmi şi să încerci diverse strategii şi probabil că vei fi apreciat pentru manieră originală de a găsi soluţii neaşteptate la cele mai comune probleme. Totuşi, sub influenţa acestui entuziasm, nu sunt recomandate acţiunile speculative.

Balanţă Dacă acest răstimp se sincronizează cu o mică vacanţă, vei avea şansa să-ţi satisfaci din plin dorinţa de libertate şi curiozităţile explorând culturi şi teritorii noi. Astfel, interacţiunea cu oameni cât mai diferiţi îţi poate crea surprize din cele mai plăcute, inclusiv romantice, atât timp cât nu încerci să-ţi impui într-un mod autoritar punctul tău de vedere.

Scorpion Tensiunile de la serviciu îţi pot crea astăzi o oarecare doză de anxietate, deci cel mai bine ar fi să te ocupi acum de aceste emoţii, cât sunt uşor de controlat şi posibil de transformat în atu-uri. E o zi în care dacă eşti atent şi cauţi să descoperi motivele din spatele unor acţiuni, poţi afla lucruri interesante despre colegii tăi de serviciu, de care apoi să te foloseşti la momentul oportun.

Săgetător Să ieşi astăzi în lume alături de partenerul tău de cuplu pare o opţiune captivantă, cu atât mai mult dacă alegeţi să participaţi la acţiuni sociale cu caracter cultural. Dacă invitaţi şi nişte prieteni să va însoţească, cu atât mai bine. Şi, deşi pare o zi dedicată mai mult divertismentului, fii deschis către orice informaţiicare te pot ajuta să-ţi pui în practică planurile de viitor.

Capricorn Ţi se poate reproşa astăzi că te refugiezi prea mult în muncă, dedicându-ţi tot timpul şi energia pentru a te ocupa de responsabilităţile zilnice. Având în vedere că rişti să începi prea multe lucruri deodată, încearcă să-ţi dozezi cât mai eficient forţele şi cât mai constructiv posibil. Şi, chiar dacă nu te raportezi la trecut, cineva din familie îţi poate furniza o soluţie inedită.

Vărsător Cum astăzi eşti plin de energie, curios şi dornic să experimentezi, nu rată momentul şi ocupă-te de subiectele care ţi-au captat interesul şi care se ridică la înălţimea provocărilor de natură mentală pe care le cauţi. Important este să nu scapi din vedere că spiritul competitiv şi dorinţa de a răspunde provocărilor îţi pot aduce deservicii atât în discuţii, cât mai ales în trafic.

Peşti Dacă n-ai mai stat de vorba pe îndelete cu cei din familie şi în special cu copiii, astăzi este una dintre acele zile potrivite. Relaţia dintre voi se îmbunătăţeşte, fiind mai permisiv şi dornic să le faci pe plac. Atât timp cât nu te pierzi în discuţii interminabile despre cum este mai bine să administrezi bugetul şi eşti deschisşi la alte puncte de vedere, ai numai de câştigat.

blank