Featured, International

Ce surpriză au avut poliţiştii din Suedia, după ce au percheziţionat un cerşetor agresiv, care cerea bani pentru un „bilet spre casă”

Poliţia suedeză a descoperit nu mai puţin de 563.000 de euro în buzunarele unui cerşetor din Uppsala, care devenise agresiv cu trecătorii.

Individul arestat de oamenii legii suedezi îşi făcea veacul în staţia de autobuz şi tren Resecentrum din Uppsala, unde obţinea bani de la trecători pe calea intimidării, scrie The Sun. În timpul percheziţiei, din buzunarele cerşetorului au început să „curgă” bancnote, în total şase milioane de coroane suedeze – aproximativ 563.000 de euro.

„Nu am mai întâlnit un cerşetor care să aibă o asemenea sumă asupra lui. Şase milioane cash şi este pasibil de închisoare”, a declarat Jale Poljarevius, şeful poliţiei din Uppsala.

Cea mai valoroasă bancnotă din Suedia este cea de 1.000 de coroane, însemnând că bărbatul avea asupra lui cel puţin 6.000 de bancnote. Potrivit sursei citate, poliţiştii au avut nevoie de o zi ca să numere toţi banii găsiţi asupra individului violent.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Uppsala a declarat că bărbatul de 55 de ani, de origine suedeză, încerca să adune bani pentru „un bilet de tren”, pentru a ajunge acasă în vestul ţării.

„A fost arestat sub suspiciunea de spălare de bani. Procurorul va realiza o investigaţie, pentru a stabili dacă individul poate fi eliberat sau dimpotrivă, dacă va apărea la tribunal, în câteva zile. Oamenii care ne-au solicitat ajutorul au spus că acesta a devenit iritat, în momentul în care le cerea bani. Nu ştim dacă suma provine din cerşit, dacă a câştigat la loto sau dacă a comis o infracţiune”, a adăugat oficialul suedez.

La rândul său, procurorul Anne Sjoblom a adăugat: „Nu ştiu să vă spun câţi bani avea la el, dar este vorba de milioane”. Spălarea de bani este pedepsită cu maxim doi ani de închisoare în Suedia.

blank