Aceste cuvinte sunt „inacceptabile şi de joasă speţă”

 Rusia print

Rusia a condamnat declaraţiile prinţului Charles al Marii Britanii, care l-a comparat pe preşedintele Vladimir Putin cu Adolf Hitler, calificând spusele acestuia drept „inacceptabile şi de joasă speţă”, informează The Independent.

„Dacă aceste cuvinte au fost într-adevăr rostite, atunci, fără îndoială, ele aruncă o lumină foarte proastă asupra viitorului monarhiei britanice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Alexander Lukaşevici.

„Considerăm că utilizarea presei occidentale de către membrii familiei regale britanice cu scopul de a răspândi propaganda anti-rusească în legătură cu un subiect presant, situaţia din Ucraina, este inacceptabilă şi de joasă speţă”, a adăugat acesta.

Prinţul Charles a remarcat faptul că „Putin face acum cam acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Hitler” în timpul unei conversaţii cu un voluntar al muzeului „Marienne Ferguson”, declaraţie preluată de presa britanică.

Un diplomat rus a declarat sub protecţia anonimatului că Rusia ia foarte în serios declaraţia prinţului. „Căutăm să clarificăm situaţia. Această declaraţie reprezintă sau nu o poziţie oficială? Ce vrea să spună? În fond, este viitorul rege”, a declarat diplomatul citat de The Telegraph.

Acesta a adăugat că declaraţia prinţului Charles atinge un subiect foarte dureros pentru ruşi, dat fiind numărul imens de victime provocat de invazia nazistă din al Doilea Război Mondial. „Este un lucru foarte serios. Fiecare familie din ţara noastră a pierdut pe cineva în război”, a spus diplomatul.

Un purtător de cuvânt al Coroanei a declarat că nu se va comenta o discuţie privată a lui Charles, adăugând însă că: „Prinţul de Wales nu face declaraţii politice în timpul conversaţiilor private”.

Premierul britanic David Cameron a refuzat la rândul său să comenteze declaraţia, remarcând doar că: „Fiecare are dreptul la o părere personală”.

Totuşi, liderul laburiştilor, Ed Miliband, i-a luat apărarea prinţului Charles, afirmând că acesta „a avut dreptate”, sugerând că milioane de britanici împărtăşesc îngrijorarea prinţului în legătură cu acţiunile lui Putin în Ucraina.

Citeste si...  TRAGEDIE în Prahova. Doi bărbaţi s-au sinucis prin ACEEAŞI METODĂ