Comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, a declarat, vineri, la Bucureşti, că nu se va pronunţa asupra persoanei care ar trebui să fie desemnată procuror-şef european, dar a precizat că trebuie găsit „cel mai bun şef” şi că se pun mari speranţe în activitatea Parchetului european în domeniul combaterii corupţiei, transmite Mediafax.

Ce spune comisarul european pentru Justiţie despre cabdidatura lui Koveşi :

Întrebată de jurnalişti cum ar fi privit la nivelul UE faptul că România nu susţine candidatura Codruţei Koveşi şi dacă, personal, consideră că fosta şefă a DNA ar fi potrivită pentru poziţia de şef al Parchetului European, Jourova a spus că procedura este în curs şi nu se antepronunţă.

„Nu am discutat-o astăzi (candidatura Laurei Codruţa Koveşi pentru Parchetul European – n.r). Cred că autorităţile române trebuie să-şi pună această întrebare. Eu nu voi comenta asupra acestui lucru. Dna Koveşi este unul dintre cei trei candidaţi propuşi de o comisie de experţi. Procedura este în desfăşurare şi ţine de Parlamentul European şi de statele membre să se ocupe de procedura transparentă… Trebuie să găsim cel mai bun şef pentru Parchetul European. Avem speranţe mari că acest parchet va consolida activitatea de urmărire a infracţiunilor împotriva intereselor UE, a corupţiei, deci va trebui să găsim cea mai potrivită persoană, dar cine va fi aceasta, veţi înţelege, că nu mă voi pronunţa”, a răspuns comisarul european, într-o conferinţă de presă comună cu ministru Justiţiei, Tudorel Toader, după Consiliul JAI.

Întrebat dacă îşi menţine poziţia de a nu o susţine pe Kovesi, Toader a răspuns: „Poziţia mea este cea pe care am exprimat-o, şi anume în preşedinţia României la Consiliul Uniunii şi vorbind de Consiliul JAI intră competenţa pentru înfiinţarea colegiului EPPO (Parchetul european – n.r.) şi pentru operaţionalizarea Parchetului european în noiembrie 2020. Numirea procurorului-şef al Parchetului European este într-o competenţă partajată între Parlament şi Consiliu, ori eu, noi suntem în numele Consiliului“.