medicii specialiștii
Actualitate, Featured

Ce spun medicii specialiștii din Belgia despre medicul-erou de la Neamț

Surse medicale din România susțin că medicii specialiștii de la spitalul din Belgia sunt optimiști în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a medicului Cătălin Denciu. Informații neconfirmate oficial arată că pacientul român nu are arsuri pe căile aeriene, zona cea mai afectată fiind antebrațul.

Surse medicale din România susțin că medicul Cătălin Denciu are arsuri de gradul 2 și 3. El a ajuns pe mâna la medicii specialiștii din Belgia în jurul orei 12.00, ora României, și a fost trecut imediat pe dializă. Totodată, sursele confirmă că specialiștii belgieni îi acordă șanse deoarece este tânăr, dar se tem de apariția unor infectii nosocomiale.

Se pare că cele mai afectate zone ale organismului sunt antebrațele, unde combinezonul ars a fost mai strâns pe corp. Sursele mai spun că pacientul nu are arsuri pe căile aeriene și că tomografia pulmonara a ieșit bine.

Vești bune vin și de la ceilalți supraviețuitori ai tragediei de la ATI Piatra Neamț. Un singur pacient transferat la Lețcani mai are nevoie de ventilator, iar starea celorlalți s-a îmbunătățit ușor. Cadrele medicale rănite, un medic și două asistente, au arsuri de gradul 1 si 2, au refuzat internarea și se tratează la domiciliu.

Medicii specialiștii din Belgia despre medicul-erou de la Neamț

Alte informații neconfirmate în mod oficial arată că salonul ATI nu era încuiat în momentul izbucnirii incendiului și că secția ATI fusese mutată cu o zi înainte. Ancheta este coordonată de procurori de la Parchetul General.

Soția medicului erou: Era încrezător că va fi bine. Era siderat de ceea ce văzuse acolo
Alina Denciu a povestit conversația telefonică pe care a avut-o cu soțul său imediat după incident. El i-a spus că este bine și că era marcat de ceea ce văzuse în secția incendiată.

”Era încrezător că va fi bine. Nu am discutat despre ce s-a întâmplat. El atât spunea.. eu sunt bine, ceilalți ardeau. Era siderat de ce se întâmplase și de ceea ce văzuse acolo. Nu pot să spun că era calm, era într-o stare de agitație, de oroare de ceea ce văzuse”, a povestit Alina Denciu la un post tv 24.

Soția a mai dezvăluit faptul că împreună cu el a luat decizia să rămână în România pentru a practica medicina.

”Soțul meu lucra de un an la spital, a venit din Bruxelles de la anestezie. Eu am zis că vreau să rămân să practic această meserie, să ajut românii nu să mă duc în altă parte și din cauza aceasta a rămas în țara cu mine”, a mai relatat Alina Denciu.

Transferul în Belgia, cea mai bună alegere a specialiștilor pentru medicul-erou
„Eu zic că este șansa lui, asta am discutat cu toți colegi de la specialitatea de plastică și cu ceilalții, trebuia musai să i se acorde șansa maximală. E suficient că i-au acordat minima șansa de a supraviețui într-un spital românesc făcându-și treaba, măcar șansa de a se recupera să o aibă. Era un om care își făcea treaba, nu stătea să comenteze, era corect și spera la corectitudinea și din partea celorlați. Nu cred că eu ar trebui să-l caracterizez eu… când faci un asemenea gest cuvintele sunt de prisos. Cred că ar trebui întrebați pacienții pe care i-a tratat și care îmi trimit mesaje după mesaje de încurajare. Nu știu, sper să fie bine”, a mai spus Alina Denciu.

Medicul Cătălin Denciu, rănit grav în urma incendiului care a izbucnit la Secția ATI a Spitalului Județean din Neamț, a fost transferat duminică la un spital din Belgia. El a suferit numeroase arsuri după ce a intrat în secția cuprinsă de flăcări, încercând să-i salveze pe pacienții intubați.

Medicul va primi titlul de cetățean de onoare al orașului Piatra Neamț. Decizia va fi luată în ședința extraordinară a Consiliului Local programată luni.


blank