Sport, Stiri

Ce se întâmplă cu marca STEAUA

Ilie Năstase a declarat că a discutat luni, la Senat, cu ministrul apărării, Mircea Dușa, despre disputa dintre FC Steaua şi Armată legată de nume, culori şi palmares.

blank

 

Ilie Năstase a dezvăluit ce a vorbit cu șeful de la Apărare.

„Cei de la Steaua, nu știu cine, domnul Argăseală, nu s-au dus să discute cu generalul Zisu. El e de acord să lase sigla Stelei, dar trebuie să dea ceva și clubului Steaua, pentru că acolo sunt mai multe discipline. Sunt și eu de acord cu el. Nu s-a negociat suma, asta mi-a spus dânsul.

E greșit dacă cei de la Steaua nu vor să se așeze la masă. Ar trebui să dea niște bani, asta spune ministerul. Ei trebuie să negocieze, de asta trebuie să se întâlnească.

Cred că ar trebui să stea de vorbă, e mult mai importantă sigla Stelei. Ar trebui să îi îngrijoreze pe cei care se ocupă acum de clubul de fotbal, nu se poate să dispute meciurile fără spectatori”, a declarat Ilie Năstase la Digi Sport.

blank