Actualitate, Stiri

Ce scrie în Articolul 5 de este invocat drept scut pentru România?!

Joe Biden a repetat că SUA nu lasă singură România la pericol

 NATO

În aceste zile a fost mereu invocat tratatul NATO şi punerea în aplicare a Articolului 5 în caz de agresiune. Joe Biden a repetat că SUA nu lasă singură România la pericol. Mesajul este evident în contextul răcirii relaţiei cu Rusia la nivel de Război Rece. Derapajele declaraţiilor lui Rogozin, dar mai ales starea de incertitudine a acţiunilor Rusiei au adus în actualitate stringentă acest articol 5. Iată textul integral al acestuia:

“Articolul 5

Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice.

Orice astfel de atac armat şi toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.”

Lectura şi interpretarea articolului trebuie făcute în contextul lărgirii la 28 de state a NATO şi a extinderii teritoriului de aplicare aTratatului până la zona de contact direct cu Rusia. O recentă analiză STRATFOR arată că extinderea NATO naşte şi o slăbiciune intrinsecă: hotărârile se iau prin consens şi sunt mai greu de armonizat, într-o formaţie de 28 de state, priorităţile, interesele naţionale şi strategiile colective.

Articolul 5 a fost pus în aplicare o singură dată în istoria NATO, de la înfiinţarea organizaţiei în anul 1949. În 2001, după atacul terorist de la 11 septembrie, Alianţa a declarat-o agresiune asupra SUA. Operaţiunea NATO din Iugoslavia nu s-a făcut prin activarea articolului 5.

Interesantă este şi corelarea articolului 5 cu articolul 4, care stipulează: “Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre Părţi.”

blank