Featured, Sport

Ce păcat! Se retrage diva sporturilor cu motor

Ajunsă la 35 de ani, americanca Danica Patrick e de mult timp un exemplu pentru orice femeie care îndrăzneşte să se ia la trântă cu bărbaţii în sporturile cu motor. Danica n-a ajuns în Formula 1, dar a excelat în competiţiile tradiţionale de peste Ocean, IndyCar şi NASCAR. În urmă cu aproape un deceniu, în 2008, frumoasa Danica a triumfat într-o cursă di IndyCar Series, o performanţă uluitoare pentru o reprezentantă a sexului slab.

blank

Danica Patrick, după victoria din 2008

În toată această perioadă, sexy-Danica a alternat evoluţiile de pe circuite cu pictoriale incendiare în revistele pentru bărbaţi, ea fiind considerată una dintre cele mai atrăgătoare sportive de pe mapamond.

blank

Danica Patrick, într-un pictorial sexy

Inevitabil, Danica Patrick a ajuns şi la finalul carierei, ea anunţându-şi retragerea cu lacrimi în ochi, într-o conferinţă de presă susţinută la Miami. Acest lucru se va produce în luna mai 2018, Danica intenţionând să mai ia startul în alte două curse, Daytona 500 şi Indianapolis 500. N-o va face însă pentru actuala sa echipă, Stewart-Haas, la care şi-a pierdut recent poziţia de pilot principal. O va face în schimb pentru o altă echipă (cel mai probabil Chip Ganassi Racing) dispusă să profite de impactul mediatic care va însoţi retragerea celebrei americance.

blank