Sport, Stiri

Ce ofertă incredibilă din Liga I a primit Cristi Chivu

Vezi pe ce poziţie îl cheamă Gheorghe Ştefan la Bacău!

chivuuuu

Chivu Chivu, aflat în refacere după o gravă accidentare, se află în ultimele şase luni de contract cu Inter, de unde încasează un salariu stagional de 2,1 milioane de euro. Italienii nu dau semne că ar dori prelungirea contractului cu fundaşul român.

Cristi Chivu se gândeşte tot mai serios să renunţe la cariera de jucător. El locuieşte deja cu familia la Bucureşti şi face dese vizite la cabinetele medicale, pentru a investiga accidentarea de la degetul al doilea de la piciorul drept.

Fostul internaţional a început să primească oferte pentru un post de oficial, cea mai surprinzătoare venind de la Gheorghe Ştefan, preşedintele de onoare de la Ceahlăul Piatra Neamţ.

„Cristi are mereu deschisă uşa la noi. Poate fi orice vrea el, preşedinte sau antrenor. Ca jucător este mai greu, dacă ar vrea să mai evolueze el din plăcere, m-aş bucura. Ceahlăul n-are bani pentru un fotbalist precum Chivu, dar în altă postură mi l-aş dori. Atuul meu este că are rude în Piatra Neamţ. Socrii lui locuiesc aici, în oraş. Ar fi aproape de familie”, a spus „Pinalti” pentru ProSport.

 

 

blank