Lipsa unei activități sau plictiseala ne pot îmbolnăvi pe termen lung. Cei afectați de sindromul Boreout au impresia că sunt extrem de ocupați. Pare absurd, dar nu este.
De regulă, ziua fiecăruia este plină de activități: de la programul normal de lucru, la ședințe, întâlniri cu prietenii, cumpărături și sport. Cei cu copii sunt chiar mai ocupați: lecții, activități recreative cu cei mici, îngrijire și multe altele. Însă primăvara aceasta tocmai experimentăm o decelerare.
Home Office, poate un volum de muncă redus, canapea în locul ieșirilor în oraș, yoga în locul sălii de fitness, convorbiri telefonice cu familia și prietenii în locul întâlnirilor. Avem ceva mai mult timp liber pentru noi înșine, avem ocazia să ne tragem puțin sufletul și să reflectăm.
„Lâncezeala liniștitoare o cunoaștem numai din filozofie. În viața de zi cu zi, rar ne lăsăm gândurile să rătăcească”, spune psihologul pe probleme economice Jelena Becker. Câțiva poeți și gânditori au făcut această constatare. Voltaire descria plictiseala în secolul al 18-lea ca fiind unul dintre cei mai mari dușmani ai omului.
De fapt, plictiseala n-are o reputație bună nici în ziua de azi. Mereu există câte ceva de făcut. Suntem mereu ocupați, atât la serviciu cât și în timpul nostru liber. Muncim atât de mult, uneori până la extenuare, încât unii ajung să primească diagnosticul „Burnout”.
Însă există și extrema cealaltă. Și plictiseala ne poate îmbolnăvi, mai ales dacă o trăim zi de zi la locul de muncă. Sindromul Boreout este fratele cel mic al Burnout-ului.
Burnout vs. Boreout
Începem cu o scurtă digresiune pentru a înțelege relația între cele două afecțiuni. Sindromul Burnout se instalează în urma stresului continuu și a suprasolicitării la locul de muncă. Factorii care declanșează afecțiunea și simptomele diferă de la un individ la altul. Comun este doar sentimentul de extenuare fizică și cel al unui gol sufletesc.
Termenul a fost vehiculat pentru prima oară în anii 70, la vremea aceea mai ales în legătură cu meseria de infirmier. Un articol de specialitate a apărut abia în 1998 în publicația „Psihologie aplicată și preventivă”. Psihosociologul Christina Maslach de la Universitatea din California descria sindromul ca fiind o reacție la factorii de stres permanent din profesie. Organizația Mondială a Sănătății nu a clasificat nici până în ziua de azi Burnout-ul ca fiind o boală, fiindcă o definiție clară a acestei afecțiuni nu a fost încă stabilită. De-a lungul timpului au fost raportate numeroase simptome care indică anumite tulburări de natură psihică. Delimitarea acestor simptome de o afecțiune psihică este, însă, foarte dificilă și nici nu poate fi aplicată o schemă de tratament standard. În cazurile ușoare, terapia vizează în primul rând combaterea stresului, gestionarea timpului, tehnici de relaxare. Cazurile mai complicate necesită psihoterapie.
P L I C T I S I T O R
S-ar putea să fie un cuvânt cunoscut multora. Și astfel ajungem la subiect: sindromul Boreout. Termenul a fost menționat pentru prima oară în 2007. Peter Werder și Philippe Rothlin, ambii consilieri pe probleme economice, sunt cei care l-au creat și definit. Potrivit lor, Boreout ar fi compus din trei elemente: lipsa solicitării la locul de muncă, dezinteresul și plictiseala.
„Cine nu este solicitat și stimulat permanent la serviciu, începe să se plictisească. Cine se plictisește constant, începe să-și piardă interesul față de meserie”, scriu autorii Werder și Rothlin. La fel ca în cazul sindromului Burnout, persoanele pot fi copleșite de sentimentul de tristețe, pot fi afectate de depresie, insomnii, tinnitus, devin predispuse la infecții, au tulburări gastro-intestinale, dureri de cap sau amețeli.
Paradoxul acestui sindrom este că, drept urmare a suferinței sale, pacientul continuă să-și facă de lucru la serviciu, să pară extrem de ocupat. În analiza sa „Boreout – Biografia lipsei de solicitare și a plictiselii”, sociologul vienez Elisabeth Prammer vorbește despre strategiile comportamentale ale persoanelor afectate. De exemplu, ceea ce Prammer numește „strategia genții cu documente”. Pacientul afectat le spune tuturor cât este de stresat. În așa-numita strategie „Commitment”, persoana simulează identificarea cu compania în care lucrează, își prelungește inutil prezența la locul de muncă, planifică ședințe la ore nepotrivite, etc.
„Busy bee”: Salvarea aparențelor
De ce încearcă acești oameni să pară suprasolicitați? Fiindcă nu sunt conștienți de suferința lor. Și fiindcă, la fel ca în cazul sindromului Burnout, specialiștilor le este greu să-i încadreze la vreo categorie de afecțiuni în lipsa unor criterii internaționale clare privind diagnosticarea pacienților. În plus, mulți se adresează psihologilor, care abia în timpul terapiei, după ce analizează simptomele, pot pune diagnosticul corect. Pe de o parte, acești oameni se tem să se lege prea mult de locul de muncă. Pe de alta, le e teamă și să-și părăsească postul, nu în ultimul rând din rațiuni financiare, a constatat Prammer. Ca atare, aceștia demisionează în adâncul sufletului lor. Care este deznodământul, explică Werder și Rothlin: „Lipsa activității pe termen îndelungat la locul de muncă nu este nici mai mult, nici mai puțin decât un coșmar.”
Cu timpul, a simula că ești foarte ocupat poate deveni extenuant și apare sentimentul de profundă nemulțumire. „Provocarea și recunoașterea lipsesc”, menționează autorii.
Cum știu dacă sufăr de Boreout?
Werder și Rothlin propun, în cartea lor, o serie de întrebări în scopul autotestării. „Dacă ați răspuns afirmativ la mai mult de 4 întrebări, suferiți de Boreout sau sunteți pe cale s-o faceți”, spun autorii. Iată și întrebările:
Rezolvați și probleme personale în timpul serviciului?
Vă simțiți slab solicitat sau plictisit?
Vă prefaceți că munciți când, de fapt, nu aveți nimic de făcut?
Seara vă simțiți obosit sau chiar extenuat, chiar dacă nu ați fost stresat pe parcursul zilei?
Sunteți mai degrabă nemulțumit cu activitatea profesională?
Aveți sentimentul că munca dumneavoastră nu are sens, nu este importantă?
Ați putea executa sarcinile de serviciu mai repede decât o faceți?
Ați face cu plăcere altă muncă, dar vă e teamă de o schimbare, fiindcă ați câștiga mai puțini bani?
Le trimiteți mailuri inutile colegilor în timpul programului?
Vă interesează puțin sau chiar deloc activitatea dvs. profesională?
Folosiți plictiseala!
Ce este de făcut dacă vă simțiți amenințat? „Mai întâi încercați să vă dați seama ce se petrece cu dumneavoastră”, recomandă Jelena Becker. Conform teoriei autodeterminării (Richard M. Ryan & Edward L. Deci), motivația unui anumit comportament depinde de măsura în care pot fi satisfăcute cele trei nevoi psihologice fundamentale ale individului: competență, relaționare și autonomie.
„În viața de zi cu zi suntem atât de ocupați încât nu avem timp să ne gândim și la motivația intrinsecă, dar în subconștient se petrec multe”, explică Becker. Însă a recunoaște că există o problemă este important și reprezintă șansa apariției unor noi idei, a unei schimbări majore. Cei care nu reușesc singuri, pot apela la specialist.
În același timp, avertizează Jelena Becker, intră în sarcina antreprenorilor și a șefilor să recunoască potențialul fiecărui angajat și să-l îmbine cu valorile firmei. Altfel spus, dialogul cu angajații ar trebui intensificat. Factorii de decizie ar trebui să încerce să afle obiectivele personale ale fiecărui subordonat.
Și Prammer consideră că, în multe cazuri, politica unei companii privind personalul duce la apariția sindromului Boreout în rândul multor angajați. Descrierea joburilor este prea pretențioasă. Din cauză că provocarea lipsește, mulți ajung să fie dezamăgiți și „demisionează” în interior. „Pentru ce îmi pun la bătaie experiența și energia? Acesta este aspectul care face diferența”, conchide Jelena Becker.