Încă din anii 1920, Parisul își câștigase reputația de oraș al plăcerilor nocturne, unde oricine își putea exprima, liber, orientările și preferințele sexuale. În acest context, cluburile de noapte adresate persoanelor gay au înflorit, în special în cartierul Montmartre, locul preferat de întâlnire al lesbienelor.
„Le Monocle”, considerat primul club de noapte pentru lesbiene, a fost deschis de Lulu de Montparnasse, iar numele pare să derive de la faptul că monoclul era un fel de semn distinctiv al lesbienelor din perioada interbelică. Femeile gay purtau, la vremea respectivă, un monoclu și o garoafă albă la rever. De altfel, majoritatea lesbienelor care veneau la „Le Monocle” purtau costum și aveau părul dat cu gel, într-o frizură tipic masculină.
Clubul de noapte a funcționat din anii 1920 și până la începutul anilor 1940, ocupația germană reprezentând sfârșitul epocii de libertinaj sexual și persecutarea persoanelor gay. Câțiva ani mai târziu, un alt poprietar a încercat să redeschidă clubul de noapte, însă stabilimentul nu s-a mai bucurat de aceeași faimă ca în perioada interbelică.
Mărturiile fotografice ale epocii de mult apuse ne-au parvenit datorită unor imagini surprinse la începutul anilor 1930 de către fotograful Brassai, pseudonim folosit de Gyula Halasz, născut în 1899 la Brașov, mama sa fiind armeană, iar tatăl maghiar.
În 1933, Brassai a publicat un album, intitulat „Parisul noaptea”, în care a inclus imaginile surprinse în cartierele sordide ale orașului.
