Featured, Showbiz

Ce frumoasă a fost Sandra Mutu în rochie de mireasă! Tânăra a radiat la brațul soțului

Data de 15 octombrie ea devenit una cu adevărat importantă pentru Adrian Mutu şi frumoasa sa soţie, Sandra. Cei doi s-au cununat religios la o biserică din Capitală, după ce cununia civilă a avut loc deja pe data de 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor. În cea mai importantă zi din viaţa sa, noua mămică a strălucit şi a radiat de fericire.

Sandra a ales să poarte două rochii în ziua în care și-a unit destinul de cel al lui Adrian Mutu şi a investit peste 15.000 de euro în ţinutele sale, în care a intrat și salopeta roz pudră purtată la botezul micuțului său. A meritat efortul financiar pentru că Sandra a avut o apariţie desprinsă din poveşti.

Sandra Mutu a ales să poarte o rochie cu aspect regal pentru ceremonia religioasă, iar pentru petrecerea de la restaurant a optat pentru o rochie mai sexy care să-i permită să danseze şi să se mişte liber. Buchetul care a acompaniat rochia Sandrei a fost unul clasic, unul din trandafiri albi şi roz, simbolizând puritatea.

După botezul de la Biserica Adormirea Maicii Domnului, din Pipera, Adi, Sandra, naşii şi invitaţii au mers acasă pentru a se pregăti pentru ceremonia religioasă a nunţii, care a avut loc la un alt lăcaş de cult, Biserica Sf. Spiridon Nou, din Bucureşti. Mirii au strălucit, iar naşii Alina şi Cosmin Contra nu s-au lăsat nici ei mai prejos.

blankblankblankblankblankblankblank

Printre invitaţii de seamă ai lui Mutu se numără Sandu Lungu şi avocatul Narcis Godeanu, fostul iubit al Ramonei Bădescu. Este de aşteptat ca petrecerea să înceapă în jurul orei 19, la un local de lux din inima Capitalei.

blank