Actualitate, Featured

Ce așteptări are Corina Crețu de la viitorul parlament

Corina Crețu, comisarul european pentru Politică regională speră ca viitorul Parlament, care va rezulta după alegerile din 11 decembrie, să aducă legislaţia naţională la nivelul celei europene şi a subliniat că, datorită noii agende urbane a UE, politicile la nivel european, naţional şi local se vor îmbunătăţi, astfel încât să genereze beneficii concrete pentru cetăţeni.

„Agenda urbană se concentrează asupra a trei domenii în care ar trebui să acţionăm. În primul rând, o mai bună reglementare, ceea ce înseamnă o reglementare mai eficientă şi mai coerentă a legislaţiei în vigoare. Din acest punct de vedere, sigur că avem aceste alegeri în decembrie, dar speranţa mea este că noul parlament care va ieşi din alegeri va reuşi să aducă legislaţia naţională la nivelul celei europene, pentru a face în primul rând viaţa beneficiarilor mai uşoară. Şi aici vorbesc de o mai bună finanţare, accesul mai simplu la fonduri europene, pentru că, după cum ştiţi, acum o săptămână, Comisia Europeană a înaintat Parlamentului European şi Consiliului European o serie de schimbări în cadrul revizuirii cadrului financiar multianual în perioada 2014 – 2020. Am propus câteva schimbări tehnice, dar care pot avea un impact politic major, pentru că este vorba despre transparenţă, de a accesa fonduri europene mult mai uşor. (…) Aş vrea însă să subliniez că acest proces de simplificare nu poate fi pus în aplicare dacă eforturile noastre nu merg mână în mână cu acţiunile la nivel naţional şi la nivel local”, a subliniat comisarul european.

Potrivit oficialului, numai regulamentele de folosire a fondurilor europene cuprind 600 de pagini şi de acea n-ar mai fi nevoie ca autorităţile naţionale sau locale să adauge alte reguli.

„Şi am văzut inclusiv în România proiecte unde sunt necesare 30, 50 ,70 de semnături, unii vorbesc de tone de hârtii semnate. Dar să ştiţi că aceasta nu este cerinţa Uniunii Europene, sunt pur şi simplu reglementări naţionale. Sigur că aceste simplificări vin cu responsabilităţi în plus faţă de statele membre de a asigura un audit corespunzător şi un mai mare control, un control mai de calitate în ceea ce priveşte folosirea banilor europeni. Sperăm că toate aceste schimbări vor contribui la îmbunătăţirea surselor de finanţare pentru zonele urbane. În ceea ce priveşte o mai bună cunoaştere, aceasta va ajuta la dezvoltarea bazei de cunoştinţe cu privire la aspectele urbane şi la schimburi de bune practici. Noi trebuie să ne facem treaba şi să maximizăm ceea ce avem acum, aceste fonduri europene. Ştiţi în ce climat lucrăm la Bruxelles, ar putea fi, din păcate, ultima şansă istorică de a avea o asemenea concentrare de fonduri pentru perioada 2014 – 2020”, a arătat Corina Creţu.

blank