Featured, Politic

Ce ar trebui să facă Iohannis în scandalul DNA. Aşteptările pe care le are Dragnea de la preşedinte

Preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să aştepte şi el cu maxim interes rezultatul anchetei Inspecţiei Judiciare, pentru că în acest caz nu mai poate funcţiona abordarea ‘mie nu mi s-a întâmplat’, îi transmite Liviu Dragnea şefului statului, subliniid că, dacă se dovedeşte că acuzaţiile care o vizează pe Kovesi sunt adevărate, atunci lucrurile sunt foarte grave.

„Eu cred că şi preşedintele, cred, nu îi dau sfaturi, ar trebui să aştepte cu maxim interes, aşa cum facem şi noi, să se finalizezte ancheta, care înţeleg că a şi început deja. Nu poate fi trecut cu vederea, nu poate fi abordarea ‘mie nu mi s-a întâmplat’. Dacă se dovedeşte că e adevărat, este foarte grav”, a comentat şeful PSD, atunci când a fost întrebat ce atitudine ar trebui să ia Iohannis în scandalul care vizează DNA.

Referitor la raportul pe care Tudorel Toader a transmis că îl va prezenta în Parlament până la sfârşitul lunii, Dragnea a replicat doar că „ministrul Justiţiei va trebui să vină în faţa Parlamentului să prezinte un raport, aşa cum este prevăzut în atribuţiile dumnealui”, fără să se refere specific la DNA, DIICOT sau la Parchetul General.

Preşedintele PSD a mai spus şi că e nevoie de o anchetă parlamentară mai ales în ceea ce priveşte „unii şefi de instituţii care se pare că acţionează într-un mod ilegal”. Dragnea a vorbit şi despre scandalul SPP, subliniind că trebuie investigată atât activitatea sa internă, cât şi cea în afara limitelor legale.

Postul Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor „probe fabricate” unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

Vlad Cosma a prezentat unele înregistrări, acuzând că procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiţă.

Ulterior, procurorii DNA au precizat, luni, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, că Vlad Cosma, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, „a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal”.

Procurorul Mihaiela Iorga a precizat că a fost ameninţată de Elena Rădescu, inspectoarea care a condus echipa de control care a verificat managementul DNA, care i-ar fi spus că are un copil de crescut şi să nu forţeze „dragostea cu DNA” sau o luptă cu sistemul

„Cred că cele mai şocante ameninţări le-am primit în sediul Inspecţiei Judiciare, de la inspectoarea Elena Rădescu. Am fost audiată de dânsa în cadrul cercetării disciplinare. Nu a interesat faptele care făceau obiectul cercetării. Doamna inspector m-a întrebat de ce insist dragostea cu forţa cu DNA. Am întrebat de ce a ajuns la aceatsă concluzie. (…) Am primit ameninţări că nu trebuie să mă lupt cu sistemul, cu doamna procuror şef”, a declarat procurorul Mihaiela Iorga, la Antena 3.

Mihaiela Iorga a mai declarat, într-un interviu pentru Antena 3, că Laura Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să „iasă” cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe Dana Gîrbovan ministru al Justiţiei, ceea ce reprezenta un dezastru pentru DNA.

blank