Cazul „sufrageria lui Oprea” se pare că nu este nici pe departe clarificat. Zilnic apar noi detalii picante despre persoanele care au fost acolo în 2009. În opinia separată a judecătorului Curții Constituționale, Livia Stanciu, se arată următoarele: ”sau depoziția făcută de către martorul DÂNCU VASILE, în sensul că:„(…) toți cei prezenți m-au întrebat despre rezultatele exit-poll-urilor, prin prisma profesiei mele de sociolog, niciunul dintre aceștia nediscutând aspecte plecând de la premisa funcției pe care o detineau la momentul respectiv, ci, pur și simplu, așa cum am spus anterior, discuții firești, comune, între prieteni. (…) Cred că eu am vorbit cel mai mult dintre persoanele prezente și am încercat să explic cum a fost posibil ca cele 12 procente care făceau diferența în favoarea candidatului Mircea Geoană după primul tur să fie pierdute, astfel că eu am punctat, din punctul meu de vedere, patru momente care au condus la această pierdere (…) Subliniez faptul că asocierea acelei intâlniri cu caracter privat și vicierea rezultatului alegerilor este o pură fantezie și nimic din comportamentul celor prezenți la masă nu trădează niciun fel de amestec al instituțiilor în respectivele alegeri (…) „.”, se relatează în motivarea judecătorului CCR .

Citeste si...  Încep ninsorile și viscolul!
loading...