Actualitate, Stiri

CCR a respins cererea lui Băsescu privind desfăşurarea Referendumului

Pragul de participare la Referendum este de 30%

vot_referendum_20122_02789700_40280600_22026100

Curtea Constituţională a respins, joi, solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind legea referendumului. Pragul la referendum va fi de 30%. Modificarea se aplică, însă, la un an de la intrarea în vigoare a legii. Legea merge spre publicarea în Monitorul Oficial şi spre promulgare. Şeful statului trebuie să promulge legea în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Curtea Constituţională a respins, joi, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%.

„Cu majoritate de voturi s-a respins sesizarea preşedintelui”, a anunţat preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean. El a precizat că noua formă a legii referendumului va putea fi aplicată peste un an.

Preşedintele Traian Băsescu are termen 10 zile pentru a promulga noua lege a referendumului, de la momentul comunicării către şeful statului a deciziei Curţii Constituţionale. „Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”, prevede Constituţia, la alineatul 3 al articolului 77.

Astfel, conform calendarului, preşedintele ar trebui să promulge modificările aduse legii referendumului până în data de 24 noiembrie. În această situaţie, organizarea unui referendum de revizuire a Constituţiei concomitent cu un prim tur al alegerilor prezidenţiale, intenţie anunţată de liderii USL, ar mai fi posibilă doar în duminica de 30 noiembrie 2014.

Sesizarea preşedintelui privind legea referendumului s-a aflat pe ordinea de zi a CC şi în 23 octombrie, dar atunci Curtea a amânat dezbaterile pentru data de 14 noiembrie. Motivul amânării a fost atunci, potrivit preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, imposibilitatea constituirii completului de şedinţă, întrucât de la reuniune au lipsit trei membri ai CC.

Şeful statului a trimis preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în 21 septembrie, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Preşedintele Traian Băsescu a arătat în sesizare că legea este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor articolului 1, alineatul 3 din Constituţie, potrivit cărora „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”.

De asemenea, în sesizarea de neconstituţionalitate se arată că legea încalcă prevederile articolului 2, alineatele 1 şi 2 din Constituţie, prin care se stipulează că „suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum” şi că „niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.

Traian Băsescu susţine că ar trebui ca legea să prevadă că pentru validarea referendumului este necesar un cvorum de 50 la sută plus unu.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi două abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30 la sută. Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, a modificat Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50 la 30 la sută, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25 la sută din alegători pentru validarea rezultatelor.

PDL a sesizat la rândul său Curtea Constituţională în legătură cu această lege. Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30 la sută pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, în 26 iunie, Curtea Constituţională.

Preşedintele Curţii Constituţionale şi judecătorii CC Daniel Morar şi Ştefan Minea au formulat o opinie separată, la acel moment, în care au susţinut că prevederi din lege duc la „înfrângerea” suveranităţii şi la alterarea legitimităţii deciziilor.

Cei trei judecători argumentau că definirea democraţiei se face ca „guvernare de către şi pentru popor”, ceea ce conduce la ideea că guvernarea se face în numele unei majorităţi.

„Majorităţile trebuie să guverneze şi minorităţile trebuie să se exprime şi, eventual să se opună. Democraţia trebuie să se manifeste în cadrul a două coordonate: pe de o parte, toţi cetăţenii care sunt afectaţi de o decizie trebuie să aibă şansa de a participa la luarea deciziei, fie în mod direct, fie prin reprezentanţi aleşi şi, pe de altă parte, decizia finală trebuie să reflecte voinţa majorităţii cetăţenilor, manifestată direct sau mediat”, argumentau judecătorii CC, în opinia separată.

De asemenea, ei susţineau că „principiul majorităţii este singura consecinţă posibilă a modelului democratic”.

Preşedintele Traian Băsescu declara în iulie, răspuzând unei întrebări legate de decizia CC privind Legea referendumului, că nu înţelege termenul de „un an” fixat de această instituţie, precizând că acesta este „greşit fixat”.

„Curtea Constituţională nu a protejat procesul de revizuire a Constituţiei, care a început deja”, a spus atunci Băsescu, menţionând că nu vrea să se înţeleagă că ar critica Curtea Constituţională.

 

 

blank