Actualitate, Stiri

CCR: Părţile din procesele penale se pot împăca şi după sesizarea instanţei de judecată

Părţile implicate în procese penale se pot împăca şi după sesizarea instanţei de judecată, a decis, marţi, Curtea Constituţională (CC), care a admis, cu unanimitate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate privind o prevedere din Cod penal, ridicată de Curtea de Apel Galaţi.

92511_1_10677600

Excepţia viza articolul 159, alineatul 3, din Codul penal, care prevede că „împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei”.

În urma deliberărilor, CC a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţiilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit.

Prin urmare, explică reprezentanţii CC, în toate cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal (1 februarie 2014), chiar dacă momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit, poate interveni împăcarea, ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale, potrivit mediafax.ro.

blank