Actualitate, Stiri, Ultima Ora

CCR: Data depunerii jurământului de preşedinte NU poate fi modificată. Nimeni nu riscă să lase ţara fără şef de stat

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a spus, miercuri, că nu poate fi modificată data depunerii jurământului noului preşedinte.

ccr_ccrro_09621200
 
Aleşii vor să-i prelungească mandatul lui Traian Băsescu pe motiv că ziua jurământului lui Klaus Iohannis cade într-o duminică, zi în care parlamentarii nu vor să vină la muncă.
 
„După Constituţie, mandatul preşedintelui este de cinci ani. Pe 21 decembrie se împlinesc 5 ani de mandat (ai lui Traian Băsescu – n.r.). În dreptul constituţional, termenele se socotesc pe zile pline”, a declarat, miercuri, şeful CCR, Augustin Zegrean.
 
„Dacă un preşedinte ar depune jurământul şi celuilalt nu i-a expirat mandatul, cum ar fi? (…) Nimeni nu riscă să lase ţara fără preşedinte. Dacă cineva riscă să lase ţara fără preşedinte, se poate şi pe 22, de ce nu”, a adăugat Zegrean.
 
Curtea Constituţională ar trebui să stabilească data la care se termină mandatul preşedintelui Traian Băsescu, având în vedere că Iohannis ar trebui să depună jurământul pe 21 decembrie, însă această dată cade într-o zi de duminică, iar aleşii nu vor să vină la muncă.
 
Aleşii au pasat problema magistraţilor CCR care trebuie să stabilească data la care Klaus Iohannis depune jurământul.
 
Cei de la Curte nu au primit încă scrisoarea Parlamentului.
 
Ieri, vicepreşedintele Senatului spunea că se doreşte cu orice preţ evitarea zilei de duminică, pentru că nu funcţionează atunci instituţia.
 
Vom vedea dacă parlamentarii vor fi obligaţi să vină duminică, pe 22 decembrie la lucru, pentru a primi jurământul preşedintelui ales.
 
Preşedintele Traian Băsescu şi-ar putea scurta mandatul doar prin demisie, iar dacă Iohannis va depune jurmântul pe 22 decembrie, intervine o altă problemă, pentru că ţara va rămâne fără preşedinte cel puţin câteva ore sau o noapte şi zi, şi nimeni nu riscă acest lucru.

 
Durata mandatului preşedintelui
 
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea juramântului de Preşedintele nou ales. Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

blank