Actualitate

CCR a decis. Primarii penali îşi pierd mandatul

Curtea Constituţională a României a decis cu unanimitate de voturi, ca primarii condamnaţi cu suspendare să-şi piardă mandatul.

Astfel, Curtea Constituțională a României a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis privind neconstituționalitatea legii referitoare la statutul aleșilor locali.

„O singură decizie am luat astăzi, în unanimitate, aceea de a admite sesizarea președintelui cu privire la Legea 393 pe care am declarat-o în totalitate neconstituțională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu și că soluția pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcției de ales local”, a declarat președintele interimar al CCR, Valer Dorneanu.

Pe 22 iunie, președintele Klaus Iohannis a trimis la CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra modificărilor aduse Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, notează AGERPRES.

Potrivit Administrației Prezidențiale, motivele sesizării vizează încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) și alin. (5), ale art. 11 alin. (1) și alin. (2), ale art. 16 și ale art. 147 alin. (4) din Constituție.

Klaus Iohannis consideră că intervenția legislativă asupra art. 9 lit. f) și art. 15 lit. e) conduce la interpretarea că se permite continuarea exercitării mandatului de consilier local sau județean, primar și președinte de CJ de către o persoană condamnată penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei.

„Considerăm că fie completarea realizată nu poate fi interpretată decât în sensul jurisprudenței constante a Curții Constituționale ce nu face distincție în funcție de modalitățile de individualizare judiciară a pedepsei, ci menționează doar faptul că pedeapsa privativă de libertate trebuie executată (în formele prevăzute de legislația penală în vigoare), fie intenția legiuitorului a primit o redactare defectuoasă, ipoteză în care aceasta nu respectă nici cerințele de claritate și previzibilitate a legii, așa cum rezultă acestea din art. 1 alin. (5) din Constituție și au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale, și nici exigențele principiului egalității, așa cum rezultă acesta din art. 16 din Constituție”, preciza Președinția.

blank