Actualitate, Featured

CCR a decis: Legea celor 102 de taxe este constituțională!

Curtea Constituţională a decis, vineri, că Legea PSD prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale, inclusiv cea radio-TV, este constituţională.
Sesizarea a fost făcută de către preşedintele Klaus Iohannis în noiembrie, iar termenul a fost stabilit de la început de judecători pentru 14 decembrie, după alegerile parlamentare, dar decizia a fost amânată pentru vineri.
Klaus Iohannis susţine în motivarea sesizării că prin lege sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional.
Preşedintele acuza încălcarea atât a normelor constituţionale, a Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Iohannis spunea că se aplică şi în acest caz prevederile prin care sunt interziste modificări majore în fiscalitate cu 6 luni înainte de alegeri, pentru că măsurile adoptate vor produce consecinţe imediate, fiind afectată execuţia în curs a bugetului de stat, şi nu doar a bugetului viitor.
Klaus Iohannis mai arăta în sesizarea de neconstituţionalitate că Parlamentul trebuia să identifice în mod concret şi sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii şi să găsească soluţii concrete, având în vedere faptul că eliminarea simultană a acestor taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condiţiile în care serviciile publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare.
Iohannis sublinia că legea este lipsită de predictibilitate şi coerenţă, deoarece nu cuprinde soluţii legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.

blank