„Ana” a plecat din România în Londra pentru studii. Înainte însă, avea nevoie să câştige nişte bani, iar pentru asta a avut câteva joburi temporare ca ospătar, menajeră, meditator de matematică. Apoi, în martie 2011, Ana a fost răpită de pe stradă şi dusă în Irlanda. De atunci, tânăra a trecut prin nouă luni de chin.
Aproape ajunsese acasă şi mai avea suficient timp pentru a-şi mânca prânzul înainte de a pleca la următorul ei job. Mergea în josul unei străzi din nordul Londrei ascultând în căşti melodia lui Beyonce „I Was Here”. Mai avea doar câţiva paşi până la destinaţie, potrivit BBC, preluat deMediafax.ro.
Dintr-odată, în timp ce-şi căuta în geantă cheile, gâtul i-a fost prins din spate, gura acoperită, iar mai apoi a fost târâtă în spatele unei maşini vişinii. Erau trei, doi bărbaţi şi o femeie. O pălmuiau, o loveau şi ţipau ameninţări în limba română. Urechile îi ţiuiau. Femeia din locul pasagerului i-a luat geanta şi ochelarii. Dacă nu făcea exact ce i se spunea, ziceau atacatorii, familia ei din România urma să fie ucisă.
„Nu ştiam ce se întâmplă sau unde eram dusă”, spune Ana. „Îmi imaginam absolut orice, de la trafic de organe la prostituţie, la a fi ucisă, la Dumnezeu ştie mai ce”, a adăugat ea. Aceeaşi femeie din locul pasagerului îi verifica acum geanta, portofelul şi telefonul – de la ultimele apeluri la prietenii de pe Facebook – apoi trecând la actele personale. Paşaportul ei era acolo, îl lua oriunde cu ea de când pe cel vechi i-l furase cineva din cameră.
20 de clienţi pe zi
A fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu mii de bărbaţi. Nu a văzut lumina zilei luni întregi. Nu avea voie să doarmă decât dacă nu erau clienţi, dar ei veneau constant, în jur de 20 pe zi. În unele zile nu era mâncare, iar în altele poate o felie de pâine sau resturile altcuiva.
Abuzată constant, lipsită de hrană şi somn, Ana a pierdut foarte repede în greutate, iar creierul ei a încetat să mai funcţioneze normal. Clienţii plăteau între 80 şi 100 de euro pentru o jumătate de oră sau între 160 şi 200 de euro pentru o oră. Unii o lăsau pe Ana sângerând sau incapabilă să se ridice, uneori chiar în atât de multă durere încât simţea că va muri. Alţii o întrebau dacă ştie unde este, dacă a ieşit prin oraş să asculte muzica tradiţională din localuri sau dacă a vizitat atracţiile turistice ale oraşului. Dar, spune ea, ei ştiau că ea şi celelalte fete erau ţinute cu forţa. „Ştiau că eram captive”, spune ea. „Ştiau, dar nu le păsa”.