Copilul născut în Ploiești cu o malformație rară, cu două penisuri, are mai multe probleme de sănătate şi a operat, spun reprezentanţii Spitalului Marie Curie din Capitală, precizând că bebeluşul se simte bine în prezent. Pentru malformație, copilul va fi operat în următoarele luni.

Copilul este internat în Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Marie Curie din Capitală. Potrivit managerului instituţiei medicale, Daniel Buzatu, copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, pentru că are mai multe probleme de sănătate.

“Pentru malformaţia dată (n.r. – născut cu două penisuri) se va face o altă intervenţie, probabil peste câteva luni”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Buzatu.

Copilul se află într-o stare bună şi rămâne sub supravegherea medicilor.

Un copil s-a născut la Maternitatea din Ploiești cu două penisuri. Medicii spun că este vorba despre o malformație rară, cu care nu s-au mai întâlnit până acum.