Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Cătălin Teodorescu (PDL) pus sub control judiciar în dosarul Bica. Se cere FILMUL VOTULUI. Marko Attila (UDMR), verde pentru arestare

Haos în Parlament, după ce unul dintre cei doi deputaţi acuzaţi în dosarul Bica a fost scăpat de arest, de colegii lui. Deşi iniţial a fost anunţată aprobarea ambelor cereri de arestare, şi cea pe numele UDMR-istului Marko Attilla şi cea pe numele PDL-istului Cătălin Teodorescu, deputaţii şi-au dat seama că de fapt în cazul celui de-al doilea nu s-au întrunit voturile necesare. Iniţial au fost anunţate 151 voturi pentru ridicarea imunităţii, ulterior au anunţat 146.

catalin-teodorescu-pdl-pus-sub-control-judiciar-in-dosarul-bica-se-cere-filmul-votului-marko-attila-286167

Update 16.00 – Cătălin Teodorescu a fost anunţat că a fost pus sub control judiciar. PNL anunţă că va cere reluarea votului în cazul lui Cătălin Teodorescu.

Update 15.10 – UDMR a anunţat că se va plânge la ambasade pentru discriminare, după ce pentru deputatul lor s-a încuviinţat cererea de arestare preventivă.

Deputatul UDMR Mate Andras-Levente a declarat, miercuri, că votul dat de Camera Deputaţilor privind ridicarea imunităţii în cazul colegului său, Marko Attila, a fost unul etnic, bazat pe etnia maghiară a acestuia, el arătând că va sesiza acest aspect ambasadelor acreditate la Bucureşti.
 
„Mi se pare că s-a făcut deosebire între cei doi colegi ai noştri (Marko Attila şi Cătălin Teodorescu, n.r.) cu privire la diferenţa dintre ei. Nu pot să spun decât că, probabil, s-a luat în considerare etnia maghiară a colegului Marko Atilla, ceea ce este foarte grav şi eu personal o să semnalez la ambasade această problemă”, a spus Mate Andras-Levente, potrivit Mediafax.
 
El a arătat că a fost contactat deja de „anumite” ambasade.
 
„Am fost contactat de anumite ambasade, o să mă întâlnesc cu ei. Mi se pare revoltătoare această decizie. Nu votul diferit, ci deosebirea făcută – asta mă deranjează”, a mai spus Mate Andras-Levente.

Update 14.45 – Cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu nu a întrunit numărul de voturi pentru aprobare, rezultatul votului indicând 146 de opţiuni favorabile, surse parlamentare indicând anterior, după un rezultat neoficial, că solicitarea fusese aprobată, potrivit Mediafax.
 
Potrivit procesului-verbal prezentat în plen de secretarul Camerei Marcel Ciolacu, numărul deputaţilor prezenţi a fost de 292, 146 din voturile valabil exprimate fiind „pentru” şi 101 „împotrivă”.
 
Ciolacu a precizat că, potrivit articolului 76 din Constituţie şi potrivit Rregulamentului, hotărârea de încuviinţare se adoptă cu votul majorităţii celor prezenţi, iar acest număr de voturi nu a fost întrunit.

Update 14.26 – Deputatul PDL Cătălin Teodorescu a scăpat de arestarea preventivă.

În cazul lui Cătălin Teodorescu, după ce s-a mai numărat încă o dată, s-a constatat că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.

Explicaţia este aceea că a fost diferit numărul parlamentarilor care au votat prima dată, iar in cazul lui Teodorescu mulţi dintre ei nu au vrut să mai voteze.
 
Se cere filmul votului din Parlament.

Update 14.15 – Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu, după ce a o decizie similară a fost luată şi în cazul deputatului Marko Attila.
 
Potrivit unor surse din comisia de numărare a voturilor, în favoarea solicitării au fost date 151 de voturi, potrivit Mediafax. Votul a fost secret, cu bile.
 
Anunţul oficial privind rezultatul votului urmează să fie făcut în plenul Camerei Deputaţilor.
 
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu, acuzat de DNA în dosarul şefei DIICOT Alina Bica, decizia fiind luată cu 14 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.

Deputaţii au avizat favorabil, miercuri, cererea procurorilor DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Attila Marko în dosarul fostei şefei DIICOT, Alina Bica.
 
Decizi a fost luată cu 171 de voturi „pentru” şi 111 „împotrivă”, vot care s-a dat în lipsa deputatului, pentru că Marko Attila este de negăsit pentru colegi.

Ieri, Marko Attila a scăpat de arestare, pentru că în Comisia juridică nu s-a întrunit numărul de voturi.
 
Cătălin Teodorescu şi Marko Attila sunt acuzaţi de DNA de abuz în serviciu, în dosarul fostei şefe a DIICOT, Alina Bica.

Marko Attila este acuzat că ar fi ştiut că despăgubirea pe care a primit-o omul de afaceri Stelian Gheorghe este ilegală şi adevărata valoare a acelui teren de lângă Plumbuita era de cel puţin 10 ori mai mică.
 
Cu toate acestea, Marko Attila şi-ar fi dat acordul şi, mai mult, ar fi încercat să-i convingă şi pe ceilalţi membrii din Comisia de Evaluare să fie de acord cu despăgubirea.

Deputatul Cătălin Teodorescu poate fi săltat în orice moment, în dosarul despăgubirilor ilegale al fostei şefe DIICOT, Alina Bica. Ieri, Comisia juridică şi-a dat acordul pentru încuviinţarea arestării în cazul lui Cătălin Teodorescu.

Votul final pentru ambii deputaţi va fi dat , astăzi, în Plenul Parlamentului.
 
Pe 21 noiembrie, procurorii DNA au cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea deputatului UDMR Marko Attlia, acuzat de abuz în serviciu în acelaşi dosar cu şefa DIICOT Alina Bica, după ce a făcut parte dintr-o comisie a ANRP care a acordat ilegal o despăgubire în 2011.
 
În 2011, în calitate de membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, cei doi ar fi aprobat un despăgubirea – supraevaluată pentru 13 hectare de teren. Prejudiciul se ridică la peste 62 de milioane de euro.

blank