Politic, Stiri

Cătălin Predoiu, certat de Traian Băsescu în şedinţa de Guvern în care s-a aprobat GALA BUTE

Traian Băsescu a participat, în 2011, la şedinţa de Guvern în care s-a aprobat organizarea Galei Bute. Fostul preşedinte atrăgea atenţia miniştrilor să cheltuiască banii europeni şi chiar l-a certat pe Cătălin Predoiu, pe atunci ministru al Justiţiei, că a folosit doar 9 milioane de euro din cei 110 milioane pe care-i avea la dispoziţie.

blank

Traian Băsescu a participat la şedința de Guvern din 5 ianuarie 2011, în care s-a adoptat hotărârea privind susţinerea organizării „Galei Bute”, potrivit referatului procurorilor din acest caz.

Cătălin Predoiu, cel care ar fi refuzat să îşi pună semnătura pe Hotărârea de Guvern referitoare la Gala Bute, a fost dojenit de fostul şef al statului în acea şedinţă. 

Şi aici vă spun cu toată sinceritatea că nu mai poate fi tolerată situaţia neutilizării banilor. Şi pentru că vin de la Justiţie, dl ministru Predoiu, din 110 milioane luaţi acum vreo 5-6 ani, doar 9 milioane sunt utilizate”, spunea Traian Băsescu.

Deşi era reticent în a folosi fondurile europene ca ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu ar fi şi el implicat în organizarea Galei Bute din bani europeni.

„În premieră îl avem şi pe dl Predoiu pe listă. Va fi chemat şi el”, anunţa avocatul Cătălin Dancu.

Cătălin Predoiu a negat însă că are vreo legătură cu dosarul GALA BUTE sau că a fost chemat la DNA.

Tot în şedinţa de Guvern din 5 ianuarie 2011, fostul preşedinte Traian Băsescu le-a cerut miniştrilor din guvernul Boc să folosească banii europeni, chiar cu riscul de a face greşeli.

Până acum în românia, niciodată un ministru care n-a făcut nimic, n-a avut probleme. Întotdeauna când un ministru face ceva, va fi ţinta tuturor atacurilor. Dragi colegi, dragi doamne şi domni miniştri, vă rog să fiţi atacaţi pentru că organizaţi licitaţii şi daţi drumul la banii ăştia!

„Vă cer maximă atenţie pentru utilizarea banilor contractaţi. Cele 4,1 miliarde să ştiţi că mulţi dintre ei plătim deja plătim penalităţi de întîrziere, de neutilizare. Înţelegeţi aceste lucru”, avertiza Traian Băsescu.

Comisia juridică a avizat favorabil miercuri solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a deputatului Elena Udrea, în Dosarul GALA BUTE, cu 20 de voturi „pentru”, unul împotrivă, o abţinere şi un vot anulat.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut luni aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, fiind suspectată de abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

blank