Politic, Stiri

Cătălin Harnagea , șeful SIE din 1997-2001, ATAC dur la BĂSESCU

Declaraţiile de luni seară ale preşedintelui Traian Băsescu, care a afirmat că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE, nu i-au lăsat indiferenţi pe foştii şefi ai Serviciului de Informaţii Externe. Aceştia susţin că, în perioada în care Victor Ponta se presupune că a fost ofiţer acoperit, o legislaţie neclară permitea recrutarea magistraţilor de către serviciile secrete.

catalin_harnagea_96406200
Cătălin Harnagea, care a condus instituţia în perioada 1997-2001, susţine că preşedintele României nu a procedat corect, scrie Adevarul.

„Nimeni, nici eu, nici altcineva, fie el şi preşedintele României, nu are dreptul legal să deconspire numele unui ofiţer acoperit, indiferent când o face, indiferent dacă ne convine sau nu. A făcut un lucru grav pe care un preşedinte, în general, nu îl face, şi, probabil, îşi va asuma urmările“, a spus Harnagea. Întrebat dacă ştia că Victor Ponta ar fi fost agent acoperit, Cătălin Harnagea a negat. „Nu ştiam, pentru că rolul unui director al unui serviciu de informaţii după 1990 a fost să managerieze instituţia, nu să fie lucrător operativ. Un director de serviciu de informaţii nu trebuie să ştie sau să afle vreodată numele ofiţerilor acoperiţi”. Cel care l-a precedat în funcţie, Ioan Talpeş, a fost chiar mai dur la adresa preşedintelui României. „Asta este o discuţie care depăşeşte toate limitele penibilului. Ce greşeşte preşedintele Băsescu este că face aceste afirmaţii pentru a avantaja pe cea pe care o susţine el. Este inacceptabil“, a declarat Ioan Talpeş pentru „Adevărul“. O portiţă deschisă în statutul magistraţilor Harnagea susţine că, în acea perioadă, legea privind statutul magistraţilor prevedea, ce-i drept, că un magistrat nu putea deţine o altă funcţie publică sau privată, dar că agenţii acoperiţi nu erau angajaţi cu contract de muncă.

blank