Life, Stiri

Câtă viaţă e închisă într-un maraton?

Ce-ar mai fi de spus despre alergare? După şapte ani de când am decis să-mi schimb viaţa, am terminat 13 curse de maraton. Mâine voi încerca s-o închei pe cea de a 14-a.

MaratonBuc

E mult, e puţin, nu ştiu, dar ştiu că alergarea mă defineşte. Îmi place să mă trezesc dimineaţa şi să fug în parc, să strabat kilometri, să lupt cu timpul. Îmi place să respir adânc, să mă bucur de viaţă. Alergarea m-a făcut fericit.

Pot părea cuvinte mari, dar, din punctul meu de vedere, nu descriu întreaga experienţă a relaţiei cu sportul.

Aş putea să vorbesc despre cât te ajută mişcarea să fii mai sănătos, dar e banal, s-au scris milioane de texte pe această temă.

Din punctul meu de vedere, alergarea e acel drum care te duce spre echilibru. M-a ajutat să fac pace cu mine însumi şi cu cei din jur. Mi-a oferit o perspectivă asupra lumii la care, până atunci, nu am avut acces. E atât de important ca în această viaţă să trăim ştiind clar că avem limite, că suntem muritori. Să pricepem esenţa marginilor noastre, încercând să le depăşim. Cum poţi trece peste un obstacol fără să ştii nimic despre el?

Autorul, după trecerea linii de sosire a maratonului de la Berlin, desfăşurat săptămâna trecută

EmiBerlin

Alergarea te duce în propria ta lume şi în lumea celorlalţi. Când ajungi, la un maraton, la kilometrul 30, simţi oboseala, ţi-a cotropit trupul, eşti singur, încercând să te descurci cu propria epuizare, dar dacă mai ai puterea să ridici capul din pământ observi singurătatea a sute de alţi oameni care trec prin aceeaşi experienţă cu tine. Şi începi să înţelegi misterul umanităţii, acela de a fi unic într-o mulţime de unici.
Pentru mine, alergarea e o formă de artă. Te apropii de măiestrie, dar, întotdeauna e cineva mai bun decât tine. Şi chiar dacă într-o zi eşti cel mai bun, înveţi rapid că a doua zi vei fi depăşit. Nu poţi să te minţi, ego-ul tău nu te poate urca pe un piedestal şi să-ţi susure la ureche că eşti cel mai bun când o banală cursă de 5 kilometri te poate doborâ dacă nu înveţi din umilinţa antrenamentului.
Mâine intru într-o nouă cursă în care voi depăşi şi voi fi depăşit. O cursă în care voi întâlni oameni minunaţi care se vor bucura de de forţa alergării.

P.S. Maratonul Internaţional Bucureşti a ajuns la a opta ediţie. La cursa de maraton (42, 195 kilometri) participă în jur de o mie de oameni. Mai sunt curse de semi-maraton (21,100 kilometri) şi curse de ştafetă. Este cel mai popular eveniment de alergare la nivel naţional. Duminică, peste 5.000 de oameni vor lua startul în diferitele curse ale evenimentului.

blank