Asociația Berarii României anunță o creștere de circa 2% în volum a pieței berii în primele șapte luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut și estimează că trendul pozitiv se va menține până la finalul anului.

„Evoluția pieței berii în perioada ianuarie – iulie 2017 a fost una pozitivă, dar indiscutabil moderată. În acest moment, considerăm că se întrunesc premisele pentru ca piața să își continue evoluția, dar numai rezultatele finalului de an vor putea să confirme, sau să infirme, consolidarea acestui trend. Un factor determinant al evoluției pozitive a pieței berii rămâne în mod cert asigurarea în continuare a unui context economic și a unui cadru de reglementare predictibile, cele care au permis de altfel pieței berii ca începând de anul trecut să evolueze în mod natural, bazându-se pe dinamica cererii și ofertei”, a declarat Julia Leferman, directorul general al asociației Berarii României, conform profit.ro.

Citeste si...  Kovesi a aparat Romania in Parlamentul European

Sectorul berii are la bază o producție locală de peste 97% și folosirea ingredientelor provenite din agricultura locală – 70%. Valoarea adăugată pe care acesta o generează în toate domeniile conexe de activitate depășește 860 milioane euro, iar contribuția la bugetele de stat și locale trece de 530 milioane euro.