Facebook are nevoie de „câţiva ani” pentru a rezolva problemele semnalate după colectarea datelor a peste 50 de milioane de utilizatori de către firma Cambridge Analytica, a declarat luni Mark Zuckerberg, fondatorul şi directorul general al companiei, relatează publicaţia online Vox.

În cadrul unui interviu, Zuckerberg susţine că una dintre problemele platformei de media sociale este că este „idealistă” şi că se concentrează asupra aspectelor pozitive ale legăturilor dintre oameni.

„Cred că acum oamenii se concentrează în mod corect asupra unor riscuri şi dezavantaje. Cred că vom ieşi din această groapă, dar va dura câţiva ani. Mi-aş dori să putem rezolva toate aceste probleme în trei sau şase luni, dar realitatea este că soluţionarea unor chestiuni va dura mai mult timp”, a spus Mark Zuckerberg.

Fondatorul Facebook a apărat politicile companiei sale şi a respins criticile venite din partea directorului general al companiei Apple, Tim Cook.

„Consider că argumentul <nu plătiţi pentru Facebook, aşa că nu ne pasă de voi> este extrem de nepotrivit. Şi deloc în concordanţă cu adevărul. Realitatea este că, dacă vrei să construieşti un serviciu care să ajute la conectarea tuturor persoanelor în lume, atunci sunt o mulţime care nu îşi pot permite să plătească. Prin urmare, ca şi în cazul multor media, un model susţinut de publicitate este singurul model raţional”, a mai spus Zuckerberg.

Citeste si...  Gina Pistol e însărcinată? Vedeta TV a rupt tăcerea și a spus adevărul!

Congresul Statelor Unite i-a cerut în mod formal, la 23 martie, lui Mark Zuckerberg să depună mărturie în cazul Facebook-Cambridge Analytica. Zuckerberg a declarat că este dispus să fie audiat, dacă în acest fel vor fi furnizate toate informaţiile relevante despre acest caz.

Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a peste 50 de milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Aceeaşi companie de consultanţă a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.

Potrivit sursei citate, compania Cambridge Analytica a utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate. Facebook nu avertizase utilizatorii şi luase doar măsuri limitate pentru securizarea datelor.