Life, Stiri, Ultima Ora

Casa Poporului, subiectul unui reportaj CNN: „După o oră de vizitat, un turist vede doar 10% din construcție”

CNN a publicat un reportaj despre Casa Poporului, clădire construită în perioada comunismului, de fostul dictator Nicolae Ceauşescu. Jurnaliştii americani prezintă detaliile tehnice şi istoricul construcţiei. Aceștia vorbesc și despre clădirile sau bisericile care au fost distruse pentru a face loc actualului Palat al Parlamentului.

Casa-Poporului

„La sfârşitul anului 1989, edificiul atent construit al comunismului în Europa de Est a început să se surpe într-o serie de revolte populare, cu o viteză care i-a luat pe toţi prin surprindere. Însă, nicăieri nu a fost acest proces atat de sângeros şi de îndrăzneţ, precum în ultimul act al domino-ului revoluţionar: căderea lui Ceauşescu, dictatorul care şi-a condus ţara pentru binele lui şi al familiei sale, precum un stăpân feudal”, îşi începe jurnalistul CNN, John Malathronas, reportajul despre Casa Poporului.

El mai scrie, citat de gandul.info, că astăzi turiştii se pot alătura unui tur al Bucureştiului, „care trezeşte amintirile unei epoci dispreţuite, pentru a spune povestea ultimelor zile ale comunismului din România”. Turul porneşte la grandiosul Palat al Parlamentului, „o amintire permanentă a megalomaniei liderului comunist”.

CNN prezintă mai departe detaliile tehnice şi istoricul construcţiei, precum şi clădirile sau bisericile care au fost distruse pentru a face loc Casei Poporului.

La momentul Revoluţiei din decembrie 1989, construcția era finalizată doar în proporţie de două treimi. Cu toate acestea, clădirea, care are costuri de întreţinere de 6 milioane de dolari anual, este încă goală în proporţie de 70 la sută, iar după o oră de mers pe coridoarele sale, un turist vede doar zece la sută din uriaşa construcţie.

CNN mai scrie că Palatul Parlamentului este a treia clădire din lume ca volum, iar draperiile din Sala Unirii cântăresc 1,5 tone, în timp ce în întreaga încăpere sunt covoare ce măsoară 220.000 de metri pătraţi. De asemenea, la costruirea Casei Poporului s-a folosit un milion de metri cubi de marmură, iar în întreaga clădire se găsesc 3.500 de tone de cristale.

blank