O casă de pariuri din municipiul Reșița a fost spartă ieri seară de hoți. Potrivit autorităților a fost a fost furată o casetă metalică în care se aflau aproximativ  15.000 lei.

„În jurul orei 23:50, polițiștii municipiului Reșița au fost sesizați despre faptul că la o agenție de pariuri din localitate a fost declanșată alarma la efracție. În cel mai scurt timp, echipa operativă s-a deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că persoane necunoscute au pătruns prin efracție în incinta societății. Din interior au sustras o casetă metalică în care se afla suma de 14.600, bani proveniți din încasările zilei. Cei care pot oferi informații care să conducă la identificarea autorilor sunt rugați să sune la numărul unic de urgență — 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție”, se precizează într-un comunicat de presă remis de IPJ Caraș-Severin

Citeste si...
Cel mai mare diamant roz, fără defecte, scos la licitaţie