Sport, Stiri

Cartea lui Gigi Becali pune pe jar fotbalul românesc.

Cartea pe care Gigi Becali s-a apucat să o scrie în puşcărie a început să creeze deja valuri în lumea fotbalului românesc. Unii o aşteaptă cu nerăbdare, iar alţii – cu înfrigurare!

Condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, pedeapsă din care a ispăşit un an şi trei luni, patronul Stelei îşi scrie autobiografia, cu ajutorul unui coleg de celulă profesor. Cum a ajuns celebru, cum a făcut banii, despre fotbal, dar şi despre viaţa în spatele gratiilor, despre toate va povesti în carte, informează ziarul “Libertatea“.

Tocmai asta îi sperie pe unii conducători care s-au crezut atotputernici în fotbalul dâmboviţean. “Dacă Gigi va scrie tot ce ştie el şi tot ce a făcut el în fotbal va fi cutremur. Şi cred că va scrie, fiindcă Gigi nu poate să ţină secrete. Atunci veţi afla care este adevărata faţă a fotbalului românesc. Odată şi odată trebuie să iasă la iveală adevărul”, a precizat, pentru SportNews.ro, un important om de fotbal.

Episodul “Bricheta” din 2008, în urma căruia Steaua a câştigat, cu 3-0, la masa verde, meciul cu Rapid şi a influenţat lupta pentru titlu, va reprezenta, mai mult ca sigur, un capitol incendiar din carte, susţin persoane bine informate.

Culisele sunt realmente halucinate, susţin oameni bine ancoraţi în fenomen. Aceşia sunt convinşi că dacă Gigi Becali se decide să le pună pe hârtie, aşa cum s-au petrecut va ieşi haos!

“Cazul Bricheta” a provocat la vremea respectivă un scandal monstru în fotbalul românesc. Arbitrul meciului Alexandru Deaconu a devenit înger şi demon în acelaşi timp. După ce a înterupt, în minutul 73, derby-ul din Giuleşti, la scorul de 1-0 pentru Rapid, pentru că a fost lovit de o brichetă aruncată din tribune, Deaconu a fost desfiinţat de rapidişti, dar apărat cu înverşunare de fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu.

“L-a lovit o brichetă şi a plâns ca o femei! Nu e bărbat adevărat! Mai bine venea Irina Mîrţ, sigur avea mai multă tărie!”, l-a ironizat Cristi Săpunaru, autorul golului.

În schimb, fostul şef de la Casa Fotbalului s-a făcut scut în jurul lui Alexandru Deaconu, fiul magazinerului FRF, Gelu Deaconu, care este finul lui Mircea Sandu: “Bravo lui! Cine nu va face precum Deaconu, va fi exclus! Aveţi regulamentul la dispozitie, aplicati-l!”.

Cireaşa pe tort a pus-o însă preşedintele Traian Băsescu, cel care l-a decorat pe arbitru pentru “acte de vitejie”.

blank