International, Stiri

Carnagiu pe şosea. 44 de morţi şi 11 răniţi, în urma unui accident de autocar.

Un autocar s-a răsturnat, duminică, într-o vale din Tibet, după ce a intrat în coliziune cu două vehicule, provocând moartea a cel puţin 44 de persoane şi 11 răniţi, a anunţat agenţia oficială de presă China Nouă, relatează AFP.

autocar

Autocarul, care transporta aproximativ 50 de turişti, „a căzut de la o înălţime de zece metri, după ce a intrat în coliziune cu un SUV şi o camionetă”, în comitatul Nyemo, la vest de Lhassa, capitala regiunii autonome Tibet, a anunţat agenţia, citând oficiali locali.

Cinci persoane se aflau în celelalte două vehicule implicate în accident. Pasagerii din autocar erau turişti din estul Chinei. Viaţa persoanelor rănite, care au fost internate în spitale din Lhassa, nu este în pericol, a adăugat agenţia.

Accidentele de circulaţie constituie o problemă gravă în China. În august 2012, cel puţin 36 de persoane au murit după ce un autocar a intrat în coliziune cu un camion-cisternă şi a luat foc în nordul Chinei.

blank