Actualitate, Featured

Carmen Iohannis, a fost citată din nou de procurorii Parchetului General

Carmen Iohannis a fost citată pentru 15 noiembrie în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiţiei referitor la casele familiei din Sibiu, însă a transmis procurorilor de la Parchetul General că nu se poate prezenta la audierea programată, conform Mediafax.

Preşedintele ţării a anunţat că soţia Carmen  nu se va prezenta la Parchet pentru că se vor afla într-o vizită oficială la Londra.Procurorii Parchetului General au stabilit o nouă dată de audiere pe 10 decembrie.

Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) ca urmare a unei plângeri depuse Lumea Justiţiei împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucşă, şi a soţilor Carmen şi Klaus Iohannis.

Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidenţial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparţineau statului român şi erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis.

În sesizare se arată că, de pe urma exploatării unui imobil, soţii Iohannis au obţinut 320.000 euro, până când instanţele braşovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invocă buna-credinţă, precum şi actele de moştenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului.

blank