Carmen Iohannis şi-a dus elevii de la clasa la care este dirigintă la un antrenament de tenis, cu ocazia Sibiu Open 2018, care se desfăşoară în aceste zile, scrie News.ro.

Carmen Iohannis este profesoară de limba engleză la Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu şi în acest an este dirigintă la clasa a IX-a.

”Am zis să începem cu sportul, pentru că vrem să dăm un semnal că sportul este foarte important pentru tineri, pentru vârstnici, pentru orice vârstă şi mai ales că tenisul este un sport frumos, elegant, plăcut tuturor şi dacă tot avem Sibiu Open atunci de ce să nu profităm de el. Sper că după ora asta de dirigenţie în aer liber, mulţi dintre elevii mei se vor apuca de orice sport, nu contează, dar şi de tenis”, le-a declarat Carmen Iohannis jurnaliştilor.

Citeste si...  Simona Halep vs. Simona românilor

Soţia preşedintelui a fost întrebată dacă urmează şi o excursie la Cotroceni, ea răspunzând: ”Da, dacă o să mi-o ceară, dacă o să ne hotărâm să facem o excursie la Bucureşti, sigur o să vizităm şi Cotroceniul”.