Carmen_Harra_3_de65d430dc_01_11d8205d27Dispăruse, o vreme, dar a revenit. Carmen Harra, fostă cântăcioasă, actualmente prezicătoare, s-a gândit că e bine să spună nişte baliverne, pentru că o cam uitase publicul care savurează senzaţionalul. Şi i-a căşunat pe Marius Moga şi soţia sa, Bianca, deveniţi de curând proaspeţi părinţi ai unei frumoase fetiţe. Şi ce şi-a spus madam Harra, în plictiseala ei: hai să-i despart, măcar în vorbele mele! Urât, „duamnă”, foarte urât! Iată ce a turuit Carmen Harra, varianta feminină a lui Nostradamus, dar fără catrene:

„Îmi pare rău, dar ei doi vor avea multe probleme în relație și cel mai probabil nici nu vor rămâne împreună pentru că nu se potrivesc nici astrologic, nici numerologic. E mai degrabă un compromis între ei, nu neapărat o mare relație. Sugestia mea e să se lupte să rămână împreună pentru copilul lor, care le-ar putea salva relația. Ei au şi șansa unui al doilea copil, dar nefiind compatibili energetic, vor avea multe fricțiuni.

El are planeta Jupiter de două ori în codul lui și e un tip extrem de creativ, dar și foarte independent. Trăiește în lumea lui artistică și e complet detașat de cei din jur. Nu e genul de om care să se implice în relații prea serioase. Are codificarea 7, la fel ca Lady Diana și președintele Kennedy, oameni care au mers prin divorțuri și separări. Codificarea 7 e planeta metafizicii, dar oamenii codificați astfel au momente de separare bruscă de cei din jur.

Citeste si...  Ani Cretu si-a botezat azi copilul

Ea e complet opusul lui Marius. Preocupată de familie, stabilitate și este dominată de planeta karmei în codul ei de viață, 8. Relațiile între cei codificați 7 și cei codificați 8 sunt foarte puternice la început, ca un foc de paie, dar treptat se răcesc și sfârșesc într-un compromis. Singurul lor avantaj e că au deja un copil și, chiar dacă emoțional n-au cea mai bună relație și văd lumea diferit, copilul i-ar putea ține mai multă vreme împreună. Ea ar trebui să mai aibă un băiat mai târziu. Întrebarea e dacă tatăl va rămâne același cu al fetiței sau va fi altcineva. Sunt șanse mari să fie tot Marius tatăl, depinde doar de cât de mult se vor lupta ei să țină această relație (intervine liberul-arbitru)”.