Social

Carmen Dan, mesaj DUR pentru sindicate: ‘Este momentul să renunțăm la ipocrizie’

Este momentul să renunțăm la ipocrizie, spune ministrul Carmen Dan, vorbind despre criza de personal din cadrul Ministerului de Interne și despre negocierile care au avut loc între sindicatele din poliție și ministru.
„Înțeleg că nu se umblă la vârsta de pensionare. Este momentul să renunțăm la ipocrizie. (…) Mă refer la temele care s-au tot rostogolit public în această perioadă, inclusiv la preluarea acestor teme de către sindicate, dar este o realitate. Avem un deficit foarte mare în MAI. Trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a acoperi acest deficit și în sensul acesta ne-am mobilizat. Am avut o discuție cu premier și, da, sunt soluții pentru ca în perioada imediat următoare să aducem în sistem în jur de 4 mii de angajați și să intervenim cât se poate concret pentru dotarea cu echipamente de intervenție, în primul rând, a polițiștilor de ordine publică.”, a declarat luni Carmen Dan.
De asemenea, ministrul de Interne lansează un atac la adresa lui Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatelor din Poliţie, despre care spune că are un „limbaj dublu”.
„Sindicatele, atunci când s-a intervenit cu modificări la statutul polițiștilor prin această OUG, au fost consultate. De ce atunci nu s-a sesizat nimeni? De ce atunci nu au fost discuții în planul public? Este o întrebare retorică. Aș vrea să nu comentez foarte mult declarațiile dlui Coarnă, pentru că dl Coarnă – din constatarea mea umilă – are un limbaj dublu. Odată spune că actuala lege a pensiilor este nelegală și că trebuie plafonată, trebuie să creștem vârsta de pensie, iar atunci când vrem să corectăm această legislație, ne amenință cu proteste. Cărei poziții a dlui Coarnă să-i răspund eu acum? Dl Coarnă a avut ușa deschisă la MAI ori de câte ori a solicitat să discute cu ministrul.”, a mai spus Carmen Dan.
Carmen Dan a mai subliniat că nu va fi modificat sistemul de calcul al pensiilor celor din MAI, iar cei care vor să se pensioneze în aceleaşi condiţii ca şi până acum o vor mai putea face până în 15 septembrie.

blank