Actualitate, Featured

Carmen Dan: Fenomenul infracțional, în scădere pentru al cincilea an consecutiv

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat miercuri la bilanțul MAI pe anul trecut că fenomenul infracțional în 2016 a fost în scădere, pentru al cincilea an consecutiv
Potrivit ministrului, în 2016 s-a înregistrat cel mai mic procent al criminalității, în scădere cu 7% față de anul precedent, iar criminalitatea stradală s-a diminuat cu peste 9%.

De asemenea, 2016 este al patrulea an consecutiv în care numărul deceselor în urma accidentelor de circulație s-a menținut sub 2.000, a arătat Carmen Dan.

Carmen Dan a menționat și o scădere raportată la anii anteriori a cazurilor de violență în familie, în timp ce în mediul rural au scăzut cu 14% infracțiunile de furt și cu 8% cele de tâlhărie.

În ceea ce privește criminalitatea organizată, în 2016 au avut loc cu 26% mai multe acțiuni operative decât în 2015 și s-a reușit destructurarea a 200 de grupări infracționale organizate.

Totodată, a crescut gradul de recuperare a prejudiciilor, iar măsurile asigurătorii s-au ridicat la suma de aproape patru miliarde de lei.

În ceea ce privește integritatea lucrătorilor MAI, în 2016 s-au înregistrat 189 de situații în care funcționarii ministerului au refuzat mita propusă, iar 95% au trecut testul de integritate.

blank