Politic

Care este cea mai bună metodă de promovare a oamenilor care te susţin

Ramona Mănescu, propusa de PNL pentru funcţia de Ministru al Transporturilor

Ramona ManescuConducerea PNL a decis, astăzi, să o nominalizeze pe Ramona Mănescu la şefia Ministerului Transporturilor, Cealalta variantă a liberalilor pentru aceasta funcţie rămâne Nini Săpunaru.

Aceasta este o metodă prin care Crin Antonescu poate răsplăti familia Mănescu, despre care se vehiculează că ar fi principalul sponsor al şefului PNL. Rareş Mănescu a fost pe listele PNL pentru sectorul 6 şi a fost ales primar, iar Ramona Mănescu are cele mai mari şanse să ajungă şefa de la Transporturi. Cea de-a doua propunere este numele unui indezirabil, Nini Săpunareu, despre care deja Victor Ponta a sugerat că nu este mulţumit.

Acum se pare că liberalii analizează cele două variante, urmând să-i înainteze o propunere premierului Victor Ponta, în următoarele ore. Mai departe, propunerea va fi transmisă luni, de către prim-ministru preşedintelui Traian Băsescu.

Prima opţiune a PNL a fost deputatul Ovidiu Silaghi, dar acesta şi-a retras candidatura.

Premierul Victor Ponta a declarat că aşteaptă din partea PNL ca pentru Transporturi să fie propusă o persoană cu experienţă politică, imagine foarte bună şi un profesionist în domeniu.

În consecinţă, Ponta consideră că o nominalizare a Ramonei Mănescu pentru funcţia de ministru al Transporturilor reprezintă o variantă mai bună decât alte propuneri.

Ramona Mănescu (40 de ani) este europarlamentar din 2007. De profesie jurist, aceasta este coordonator în Comisia pentru Dezvoltare Regională și membru în Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale. În anul 2008, a fost desemnată Europarlamentarul Anului la categoria Educație și Cultură, premiu acordat de revista „The Parliament Magazine”.

Ramona Mănescu şi-a început cariera politică în 1990, când a devenit membru al Partidului Național Liberal. A fost Președinte al Organizației Tineretului Național Liberal Sector 6 în perioada 1996-1997, iar apoi a devenit membru al Departamentului de Relații Externe al PNL (1996 – 2004).

În perioada 2001 – 2002 a ocupat funcția de Ofițer Internațional iar apoi a fost aleasă vicepreședinte TNL. De asemenea, Ramona Mănescu a fost și raportor al Comisiei pentru Afaceri Externe a Delegației Reprezentanților Naționali a PNL. Din 2002 până în 2005 a făcut parte din Comitetului Executiv al PNL Sector 6 iar timp de doi ani, (2002 – 2004), a lucrat ca expert parlamentar în Parlamentul României.

Ramona Mănescu este căsătorită de 18 ani cu Rareş Mănescu, primarul sectorului 6.

blank