Antonescu şi Iohannis, despre picătura care a umplut paharul

 iohannis_antonescu

Crin Antonescu şi Klaus Iohannis au vorbit, la o emisiune de televiziune, despre momentul ruperii USL. „Am rupt alianţa în momentul în care a merge mai departe însemna minciună, impostură, fals şi înşelarea oamenilor”, a spus Antonescu.

„USL nu a fost o afacere între mine şi Ponta, ci o afacere între două partide mari şi câteva milioane de români. Nu se pune problema dacă Ponta m-a înşelat sau m-a dezamăgit pe mine, ci dacă noi îi înşelam sau nu pe aceşti oameni. Eu am avut un şoc, un moment de nepotrivire între noi şi de aici o mare îndoială, când Ponta a semnat pactul de coabitare. Am considerat totuşi lucrurile remediabile. E momentul de început. Momentul de final a fost momentul Klaus Iohannis. Noi am spus că vrem un guvern de oameni serioşi, cinstiţi. Eu îl aduc pe Klaus Iohannis şi nu pot să îl pun ministru, pot să merg mai departe?”, a declarat Antonescu

Întrebat ce le spune oamenilor care întreabă de ce nu mai există USL, Antonescu a răspuns: „Am trecut prin această întrebare repetată, insistentă, chiar dureroasă atunci în momentele proaspete. Noi nu am stat să minţim oamenii pe la televiziune, să facem clipuri, ne-am dus să discutăm direct cu oamenii care ne-au dat votul. Am discutat chiar şi cu pesedişti. Am simţit că e de datoria noastră să dăm răspuns acestei întrebări. Un contract între noi şi cei din PSD, şi între noi şi cetăţenii României, a fost încălcat grosolan în punctele sale esenţiale de către cei din PSD. PNL nu a putut să meargă mai departe, să tacă, să accepte această încălcare şi să mintă împreună cu PSD cetăţenii care şi-au spus speranţa în noi. E o alianţă pe care nu am rupt-o uşor. Am rupt-o în momentul în care a merge mai departe însemna minciună, impostură, fals şi înşelarea oamenilor”.

Klaus Iohannis spune că nominalizarea sa pentru Guvern a fost „picătura care a umplut paharul”. „Am fost întrebat, inclusiv în campanie, dacă am contribuit eu la ruperea USL sau dacă am fost eu persoana pentru care s-a rupt USL. În realitate, nu a fost aşa. Probabil această nominalizare a fost ultima picătură care a umplut paharul şi cred că trebuie să vedem lucrurile aşa cum au fost ele. USL s-a înfiinţat şi a promis oamenilor câteva lucruri. Am promis măsuri de stimulare economică. Mediul de afaceri se aştepta ca aceste măsuri să apară. Am promis multe lucruri în care noi, PNL, am crezut. Am intrat la guvernare şi am crezut în aceste lucruri. Dar, ghinion, noi am crezut, partenerii noştri ori nu le-au crezut, ori nu au dorit să se întâmple aceste lucruri. Pe zi ce trecea, PNL a fost împins tot mai mult într-un colţ. PSD a făcut probabil ce şi-a propus de la început, a acapart din ce în ce mai multă putere, ne-a marginalizat, nu s-au pus în practică măsurile economice pe care le-am promis, au apărut acele crize ale USL. Prima dată când a fost vorba de nominalizarea procurorilor, atunci am lăsat de la noi. A apărut a doua fază, Ministerul Justiţiei. Am lăsat de la noi. Am tot lăsat, dar până la urmă ce să mai lăsăm de la noi? Ajunsesem în faza în care dacă am mai fi lăsat de la noi sau dacă am mai fi stat acolo, ar fi trebuit să ne încălcăm principiile noastre, să încălcăm promisiunile făcute oamenilor. Şi atunci în negocierile care s-au purtat pentru înlocuirea miniştrilor noştri pe poziţiile noastre foarte repede au apărut aceste diferenţe foarte clar. Negocierile au durat puţin, am ajuns destul de repede într-un impas şi am văzut că, de fapt, PSD-ul a dorit să profite de acest moment ca să ne împingă total în margine. Lucru care, cu noi PNL, nu se poate”, a spus Klaus Iohannis.

 

 

Citeste si...  Iohannis a discutat cu Merkel în deschiderea reuniunii informale a CE