Featured, Showbiz

Cântăreața Irina Rimes, externata

Irina Rimes a ajuns, marţi, la spital, cu hemoragie internă şi a fost operată de urgenţă.

Starea cântăreţei este bună şi externarea ar fi programată pentru joi. Artista a fost nevoită să îşi anuleze în ultima clipă concertul de Revelion de la Iaşi.

Irina Rimes a ajuns la spitalul Elias din Capitală, în jurul orei 5 dimineaţa, cu o problemă gravă de sănătate – medicii au descoperit o henoragie internă şi la ora 15.00 Irina a intrat în sala de operaţie.

Artista a transmis, miercuri, un mesaj fanilor. „Partea cea mai grea a trecut. Prefer să păstrez diagnosticul pentru mine, dar mulţumesc pentru gândurile frumoase şi susţinere. Cel mai mult îmi pare rău că nu am putut să fiu prezentă la concertul din Iaşi”.

Doar cu câteva ore înainte de operaţie, Irina şi-a anunţat fanii că nu poate cânta la Iaşi.

„Dimineaţa nu e aşa bună pentru mine că m-am trezit internată şi fac acest video să vă spun că îmi pare foarte rău că trebuie să anulez programul din seara asta de la Iaşi. Am fost internată cu o problema de sănătate şi medicii nu mă lasa să plec acasă”, a declarat Irina.

blank