Politic

Candidează Elena Udrea în 2016? Cum răspunde fostul ministru

Elena Udrea se află în libertate, sub control judiciar, şi începe să prindă din nou curaj să-şi spună părerea despre subiectele de actualitate. Fostul ministru afirmă că aşteaptă sesiunea de toamnă pentru a-şi relua munca în Parlament, însă nu vrea să facă un anunţ cu privire la viitorul său politic.udrea(1)
 
„Până la următorul parlament mai avem un an. Vom vedea. Categoric am fost tot timpul pregătită”, a declarat Elena Udrea, care a anunţat că va spune lucrurilor pe nume, pentru că în România ar exista prea mulţi oameni care se tem să facă acest lucru.
Elena Udrea a vorbit la ieşirea din Secţia de Poliţie nr. 2, unde trebuie să se prezinte în fiecare marţi şi vineri pentru a da cu subsemnatul în măsura controlul judiciar, despre ce va face după ce se reia sesiunea parlamentară.
 
„O să mă întorc, sunt lucruri de făcut în Parlament. Cu toată imaginea terfelită, Parlamentul a fost ales de cei care au mers la vot să le reprezinte interesele şi să legifereze. Am promis reglementarea situaţiei arestului preventiv şi a condiţiilor celor aflaţi în arest. Mai există o iniţiativă promisă în campanie legată de situaţia copiilor care rămân în România, în timp ce părinţii lor pleacă în străinătate”, a declarat fosta şefă PMP.
Elena Udrea a mai precizat că drepturile celor aflaţi în arest preventiv nu trebuie „călcate în picioare”. „România trebuie să se apropie de ceea ce se întâmplă în Europa şi nu de ce se întâmplă în Africa. Asta e una dintre situaţiile care trebuie reglementate”, a mai adăugat Elena Udrea.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
blank