Anul acesta, Paștele catolic și cel ortodox cad în aceeași zi, la 16 aprilie. Peste doi ani, în 2018, catolicii vor sărbători Învierea Domnului la 1 aprilie, iar ortodocșii la 8 aprilie.
Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an.
În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi.
Anul acesta, Postul Paştelui a început pe data de 27 februarie, iar Paștele va fi sărbătorit pe 16 aprilie, potrivit calendarului ortodox. În această perioadă nu se fac nunți. Conform calendarului ortodox, pe 26 februarie are loc Lăsatul secului în Postul Mare.
Când pică Paştele în următorii ani
Paştele ortodox 2017 – duminica 16 aprilie
Paştele ortodox 2018 – duminica 8 aprilie
Paştele ortodox 2019 – duminica 28 aprilie
Paştele ortodox 2020 – duminica 19 aprilie
Paştele Catolic 2017 – duminica 16 aprile
Paştele Catolic 2018 – duminica 1 aprile
Paştele Catolic 2019 – duminica 21 aprile
Paştele Catolic 2020 – duminica 12 aprilie
Zile de post și posturi 2017 – Calendar Ortodox 2017
Postul Sfintelor Paști ( 27 februarie – 15 aprilie)
Postul Sfinților Apostoli Petru si Pavel (12 iunie – 28 iunie)
Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august)
Postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie
Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua epostul-pasteluixactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.
Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”
POSTUL PAŞTELUI, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.
În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.
De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.
Postul Paştelui are loc înaintea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante. Oamenii mai numesc acest post şi Postul Mare. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor.
Motivul principal al postirii în Postul Paştelui era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezaţi de Paşti şi să între în biserica. Totuşi, Postul Paştelui a devenit absolut firesc o perioară de pregătire spirituală pentru toţi creştinii să sărbătorească Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
În Postul Mare creştinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunţarea la alimentele de provenienţă animalice. Mai mult, aceştia trebuie să se înalte sufleteşte prin rugăciune alături de fapte bune.
Aşa cum bine se ştie, postul reprezintă reţinerea totală de la anumite alimente şi băuturi în scop religios şi moral. Mai mult, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.