Regina Elisabeta a II-a are mai multe nume, aşa cum e normal pentru un monarh şi cap de familie. Evident, suverna are numele oficial, Elizabeth Alexandra Mary. Ea are și porecle, date de membrii familiei. Prinţul Philip îi spune „Sausage”, iar Prinţul William, „Gary”. Şi mai există şi „Lilibet”, porecla pe care o are din copilărie. 

Şi Meghan va avea un nume pentru Regină, pe care îl va putea folosi după ce se va obişnui cu viaţa în familia regală şi protocolul pe care îl presupune. Ducesa de Sussex îi va putea spune, atunci, „Mama”. Până atunci trebuie să aibă răbdare să treacă de etapele în care i se va adresa Reginei cu  apelativele <Majestatea Voastră>, <Doamnă> şi abia după aceea îi poate spune <Mama>.