Social, Stiri

Camioane cu alimente de la UE, blocate în Arad pentru că nu este semnat contractul cu furnizorul

Trei camioane cu alimente pentru persoane defavorizate din municipiul Arad, a căror achiziţie este finanţată de Uniunea Europeană, sunt blocate la marginea oraşului, recepţia nefiind posibilă pentru că Ministerul Fondurilor Europene nu a semnat contractul cu furnizorul care a câştigat licitaţia.

Camioane-vama

 Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) a Primăriei Arad, trei camioane cu aproximativ 60 de tone de alimente au sosit, miercuri dimineaţă, în Arad, pentru beneficiarii Programului Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate 2014-2020, însă preluarea produselor a fost blocată de Prefectură, vehiculele staţionând într-o parcare de la marginea oraşului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit directorului DDAC, Oana Pârvulescu, firma de transport anunţase încă de luni că o parte din alimente, destinate persoanelor defavorizate şi achiziţionate de Guvern cu fonduri europene, va fi livrată miercuri, astfel încât angajaţii municipalităţii s-au mobilizat pentru a asigura spaţii de depozitare, oameni şi echipamente pentru descărcare.

„Ne-am organizat cu tot ce este necesar pentru preluarea acestor produse, însă Prefectura Arad ne-a transmis să nu recepţionăm nimic până nu avem acordul ministerului. Camioanele cu produse sunt blocate undeva la marginea oraşului”, a declarat Oana Pârvulescu.

Potrivit acesteia, pentru oraşul Arad ar urma să mai sosească şase camioane, dar la nivel local nu se cunoaşte nici lista de beneficiari în acest moment, pentru că, pentru prima dată, aceste informaţii au fost gestionate de Guvern.

„Anul trecut am avut în jur de 9.000 de beneficiari, dar anul acesta ar trebui să fie mai mulţi. Nu avem însă lista persoanelor care trebuie să primească alimente, deşi în anii trecuţi ştiam cine sunt beneficiarii încă din lunile iunie-iulie”, a adăugat şeful DDAC Arad.

Reprezentanţii Prefecturii Arad nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la această stuaţie, însă surse din cadrul instituţiei afirmă că blocajul este la Ministerul Fondurilor Europene, care nu a semnat deocamdată contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru furnizarea produselor.

Sursele citate arată că furnizorul a decis să înceapă livrarea alimentelor înainte de semnarea documentelor.

Contractul ar urma să fie semnat în zilele următoare, timp în care produsele alimentare nu pot fi preluate de autorităţile locale, au mai susţinut sursele din Prefectura Arad.

blank