Politic, Stiri

Camera Deputaţilor ia astăzi în discuţie legea amnistiei şi graţierii. „Trebuie respinsă definitiv această lege”

Camera Deputaţilor ia astăzi în discuţie Legea amnistiei şi graţierii, la un an după ce aceasta a provocat scandal în Parlament din cauza suspiciunilor legate de extinderea preverilor acesteia asupra infracţiunilor de corupţie.

camera-deputatilor-ia-astazi-in-discutie-legea-amnistiei-si-gratierii-trebuie-respinsa-definitiv-284179

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, l-a somat pe premierul Victor Ponta, în cadrul dezbaterilor televizate din campania electorală, să impună convocarea Parlamentului pentru a respinge definitiv această lege.

Proiectul Legii amnistiei şi graţierii, care se află din 2013 la comisia juridică a Camerei Deputaţilor, prevede amnistierea infracţiunilor pedepsite cu până la 7 ani de închisoare sau amendă. Amnistia ar duce şi la recăpătarea drepturilor civile, în cazul în care acestea ar fi fost suspendate.

Ar fi exceptate de la amnistie pedepsele pentru infracţiuni grave, ca incestul, proxenetismul, pruncuciderea, coruperea sexuală, dar şi luarea de mită şi evaziunea fiscală.

Proiectul prevede şi graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare pînă la 6 ani inclusiv, precum şi a pedepselor cu amenda, aplicate de instanţa de judecată.
Klaus Iohannis a reluat solicitările de respingere urgentă a legii chiar în prima zi după alegeri.

La cîteva ore distanţă, premierul Victor Ponta anunţa că deputaţii din coaliţuia aflată la guvernare vor vota alături de Opoziţie împotriva controversatului proiect.

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că îşi va da demisia din funcţie dacă Parlamentul nu va reuşi să respingă legea amnistiei şi graţierii.

Legea amnistiei şi graţierii a fost deja respinsă de Senat, iar Camera Deputaţilor este decizională în acest caz.

blank