Actualitate, Featured

Călin Popescu Tăriceanu, audiat la Curtea Supremă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, urmează să fie audiat, astăzi, de instanţa supremă, în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
La primul termen al procesului, în 14 martie, preşedintele Senatului a spus că nu recunoaşte învinuirile şi nici nu le înţelege, precizând că nu vrea să fie judecat în procedură simplificată şi că vrea să dea o declaraţie la un alt termen de judecată, instanţa stabilind ca el să fie audiat în 11 aprilie.

Procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu, după ce ar fi minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.

În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz Agavi Moshe, Marius Marcovici şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.

blank