Actualitate, Featured

Călin Popescu Tăriceanu atacă SRI

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului spune că unul dintre motivele pentru ca justiția din România nu este independentă îl reprezintă implicarea foarte mare a SRI, care a transformat justiția în ”câmp tactic”.

”Pentru că SRI a transformat Justiţia într-un “câmp tactic”, acţionând pe trei paliere: primul palier – existenţa ofiţerilor acoperiţi în interiorul autorităţii judecătoreşti, suspiciune exprimată de asociaţiile magistraţilor; al doilea – participarea directă la anchete a SRI, alături de Ministerul Public şi DNA, până la emiterea deciziei definitive a instanţelor de judecată competente; şi al treilea palier– detaşarea unui număr relativ mare de ofiţeri ai SRI la DNA şi ANAF. Consider că va trebui să readucem lucrurile în legalitate, sub un mai eficient control civil şi parlamentar, aşa încât serviciile să fie controlate de societate şi nu invers. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, va fi nevoie de un efort conjugat al Parlamentului, al instituţiilor care compun autoritatea judecătorească şi, evident, al Preşedintelui României”, a spus Tăriceanu, în cadrul unei dezbateri pe tema justiției.

blank