Featured, Life

Câinii si pisicile din Capitală, fară pedigree, beneficiază de sterilizare gratuita

Consiliul General al Municipiului București a votat, marți, un proiect care presupune sterilizarea gratuită a 5.000 de câini și 5.000 de pisici care nu sunt de rasă, dar care au stăpâni. Potrivit proiectului, valoarea unei intervenții ajunge la 235 de lei pentru câinii și 150 de lei penstru pisici potrivit mediafax.

CGMB a votat, ca și anul trecut, un proiect care prevede sterilizare a 10.000 de animale, pisici și câinii, care au stăpâni, dar nu au pedigree.

Scopul acestui proiect este diminuarea abandonului în rândul acestor animale, care se înmulțesc necontrolat și astfel stăpânii renunță la ele, de cele mai multe ori lăsându-le pe stradă.

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) va organiza astfel procedura de achiziţie pentru aceste servicii.

Potrivit proiectului, vor fi sterilizați gratuit maximum 5.000 câini şi maximum 5.000 de pisici fără pedigree, cu deţinător, aflaţi în proprietatea persoanelor fizice, cetăţeni ai municipiului Bucureşti, urmând ca serviciile prestate să fie plătite de către ASPA.

Valoarea estimată a sterilizării câinilor este de 235 lei fără TVA/femelă şi 190 lei fără TVA/mascul, iar la pisici – 150 lei fără TVA/femelă şi 130 lei fără TVA/mascul.

blank